-Votul din Parlament va fi unul defavorabil şefului de stat, pentru că această comisie reflectă la nivel micro dimensiunea macro a parlamentului, parlamentul fiind dominat la ora actuală de partide fie ostile direct şefului de stat, fie ostile în mod indirect şefului de stat, cum este PNL-, a declarat ieri, pentru BBC, Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional. Stanomir a ţinut însă să amintească de un moment din 1994, în care a fost implicat fostul şef al statului, Ion Iliescu. -Eu v-aş aminti de un alt preşedinte, preşedintele Ion Iliescu, care, la un moment dat, în 1994, a spus că anumite hotărari judecătoreşti n-ar trebui executate. Problema pe care o pun este cum de adepţii preşedintelui Iliescu, care au socotit că acele atitudini sunt raţionale, semnează acum un document prin care acuză pe un preşedinte nu că ar fi instigat la nerespectarea hotărarilor judecătoreşti, ci îl acuză că a pus în discuţie o temă de interes general, anume credibilitatea justiţiei-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















