Acasă Politic Suntem singura naţiune preponderent ortodoxă care nu a recunoscut oficial şi canonic...

Suntem singura naţiune preponderent ortodoxă care nu a recunoscut oficial şi canonic martiriul fiilor săi din secolul XX

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 20 martie 2019, deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a prezentat, în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică privind Biserica Ortodoxă Română, singura Biserică ortodoxă din spaţiul ex-comunist, care nu a recunoscut încă oficial şi canonic martiriul fiilor săi din secolul XX.

Deputatul Constantin Codreanu a ţinut să puncteze: „Domnule preşedinte, distinşi colegi, agenţia oficială de ştiri a Vaticanului ne-a anunţat că ieri, 19 martie 2019, Papa Francisc al Romei l-a primit în audienţă pe cardinalul Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. În cadrul audienţei, Papa Francisc a autorizat Congregaţia să promulge, printre alte decrete, şi decretul privind ‘recunoaşterea martiriului slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, episcopi români greco-catolici ucişi din ură faţă de credinţă în diferite locuri din România, între 1950 şi 1970’. Proclamarea oficială a acestor beatificări de martiri români va fi făcută cu ocazia apropiatei vizite a Suveranului pontif în ţara noastră.

Prin acest gest, Biserica Romano-Catolică, numeric minoritară din România, ne oferă un exemplu bun şi ne dă o lecţie pe care trebuie să o însuşim. Sperăm că Suveranul pontif va trata cu aceeaşi atenţie şi martiriul preoţilor greco-catolici români răpuşi de un alt regim ateu, cel horthyst, şi că nu este departe ziua când aceşti martiri vor fi beatificaţi.

Biserica Ortodoxă Română, ca Biserică naţională şi majoritară, rămâne, la ora actuală, singura Biserică ortodoxă din spaţiul ex-comunist care, pentru motive greu de înţeles, nu a recunoscut încă oficial şi canonic martiriul fiilor săi din secolul XX.

Primii martiri români din secolul XX au fost transnistreni, basarabeni şi bucovineni. Voi aminti că în ultimii doi ani am abordat în mod repetat la această înaltă tribună parlamentară chestiunea privind necesitatea cercetării, în vederea canonizării, a vieţii primilor preoţi şi credincioşi martirizaţi de comunişti în 1940-1941 şi, ulterior, în cele 11 judeţe de răsărit şi de nord ale României, anexate de către fosta URSS. În prima zi a ocupaţiei sovietice, 28 iunie 1940, zeci de preoţi, călugări, credincioşi şi credincioase, inclusiv copii din Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, au fost martirizaţi pentru credinţa lor creştină.

Ulterior, mulţi preoţi şi preotese, călugări şi călugăriţe, credincioşi şi credincioase din Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost arestaţi, schingiuiţi, condamnaţi la ani grei de temniţă sau muncă silnică ori deportaţi în interiorul imperiul ateu sovietic, în special, în Siberia şi Asia Mijlocie. Foarte mulţi dintre aceşti creştini nu s-au mai întors în locurile natale, fiind martirizaţi de către bolşevicii sovietici în închisori, lagăre sau deportaţi. GULAGUL e plin de sfinţi martiri români.

Printre aceşti preoţi este şi părintele protoiereu mitrofor Alexandru Baltaga de la Călăraşi, supranumit de Gala Galaction ‘Luceafăr al Bisericii basarabene’ şi ‘Patriarh al preoţilor din Basarabia’, singurul cleric membru în Sfatul Ţării, delegat oficial de Congresul Eparhial din Chişinău, care a votat unirea Basarabiei cu patria mamă România la 27 martie 1918. Părintele Alexandru Baltaga şi-a primit cununa muceniciei în detenţie, în capitala Tatarstanului, Kazan, în ziua de 7 august 1941, la 80 de ani.

La 3 decembrie 1943, Mitropolitul locotenent al Basarabiei, Efrem Enăchescu, emitea ordinul circular nr. 16649 către toţi clericii din parohii. În acel ordin circular se spunea, între altele: ‘În timpul ocupaţiei sovietice (1940-1941) mulţi clerici basarabeni şi numeroşi creştini devotaţi Bisericii au fost martirizaţi, schingiuiţi sau deportaţi de stăpânirea ateistă. În vederea întocmirii unui MARTIROLOG al Bisericii basarabene, vă invităm a proceda de urgenţă la adunarea datelor necesare cu privire la aceşti clerici şi credincioşi – stabilind cu precizie când, unde şi în ce împrejurări au suferit aceştia din cauza prigoanei dezlănţuite de cei fără Dumnezeu. Preoţii vor face descrierea pe baza mărturiilor şi declaraţiilor date în scris de rudele, vecinii şi consătenii celor care au suferit din cauza bolşevicilor’.

Timpul şi împrejurările nefericite nu au mai îngăduit colectarea şi sistematizarea informaţiilor necesare întocmirii acelui Martirologiu al Mitropoliei Basarabiei, aşa cum şi-a dorit-o Mitropolitul Efrem Enăchescu.

Toate Bisericile Ortodoxe naţionale care au trecut prin nefasta experienţă a prigonirilor de către comunismul ateu şi-au canonizat de mulţi ani martirii din acea perioadă. Este vorba despre mii şi mii de canonizări, adică de recunoaşteri oficiale a sfinţeniei fiilor lor. Singura excepţie notabilă este Biserica Ortodoxă Română.

Noi, românii, şi mai ales românii din cele 11 judeţe ale României ocupate de fosta URSS, apărem în contrast maxim cu toate celelalte naţiuni şi Biserici Ortodoxe surori, refuzând deocamdată recunoaşterea oficială a sfinţilor martiri răpuşi de comunismul ateu în secolul XX. Aici este bine să pomenim şi nevoia recunoaşterii canonice a martiriului preoţilor şi credincioşilor ucişi pentru credinţa ortodoxă în Transilvania de Nord, sub regimul ateu horthyst.

Este ciudat să observăm că Biserica Ortodoxă Română, pe toată întinderea sângerosului secol XX, a canonizat doar doi sfinţi, ambii din afara actualelor graniţe ale ţării: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi Sfântul Ierarh Dionisie Erhan. Această situaţie le lasă străinilor impresia falsă cum că românii ar fi o naţiune incapabilă de jertfă în numele unor idealuri superioare ca cele evanghelice. Dar şi impresia că am fi o naţiune incapabilă să-şi valorifice propria istorie, aşa cum o fac alte naţiuni şi Biserici.

Mai grav este că Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Ucraineană, într-o nefericită tendinţă de confiscare identitară pentru raţiuni de moldovenism antiromânesc, rezistă cu greu ispitei de a i se substitui Bisericii Ortodoxe Române în obligaţia ei firească de canonizare a martirilor români ucişi din ură pentru credinţă începând cu 28 iunie 1940. Nimic nu consolidează mai bine o jurisdicţie bisericească decât sângele martirilor pentru Hristos din acea jurisdicţie.

Umila noastră părere, împărtăşită de majoritatea românilor de rând, este că a venit timpul ca şi Biserica Ortodoxă Română, a doua ca mărime în ansamblul Ortodoxiei, care se situează, în general, pe ultimul loc în rândul Bisericilor autocefale ca număr de sfinţi, să purceadă la recunoaşterea în chip canonic a sfinţilor martiri basarabeni, nord-bucovineni, herţeni, dar şi transnistreni, precum şi a celor din interiorul României, răpuşi de mână atee.

Amânând la nesfârşit rezolvarea acestei chestiuni de importanţă strategică, descurajăm poporul român, îl facem pradă uşoară spiritului vremii şi lăsăm loc pentru improvizaţii păguboase. Nu există nicio justificare pentru asemenea amânări pe care mulţi le înţeleg drept eschivare sau omisiune voită. Este o mare greşeală că nu ne canonizăm martirii.

Biserica noastră naţională este în mare măsură responsabilă de tonusul sufletesc al întregii naţiuni, de aici, din ţară, şi din afară. A venit timpul ca martirii români din secolul XX să fie recunoscuţi oficial şi canonic. Avem nevoie de asemenea decizii înţelepte, cu efect etnopedagogic excepţional, dar şi cu efect de coagulare şi ordonare a energiilor sufleteşti ale românilor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat deputatul Constantin CODREANU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.