Dupa ce a fost exclus din randurile acestei filiale si a fost acuzat de furtul unei camere video, deputatul, acum independent, Ioan Sonea l-a acuzat pe senatorul Ioan Aurel Rus de fals si uz de fals. Sonea l-a acuzat pe Rus ca, nu cu mult timp in urma, i-a falsificat semnatura pe un document, act prin care un om a fost concediat. Sonea a mai sustinut ca tandemul Ioan Aurel Rus – Emil Rus i-a sapat groapa pe toata perioada mandatului sau. Nu a fost uitat nici Mihail Belei, acestuia reprosandu-i modul in care a ajuns candidatul PRM la primaria municipiului, dupa ce ar fi fost ultimul clasat in preferintele Biroului Permanent de la Bucuresti. Precizand ca a trimis toate documentele compromitatoare liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, Sonea a declarat ca ar vrea sa se intoarca in PRM, insa cu o conditie: cei doi parlamentari acuzati, alaturi de Lucian Cioncu, sa fie dati afara din partid. In replica, toti cei vizati l-au dezavuat in bloc pe Sonea, Belei anuntand ca-l va da in judecata pentru calomnie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















