Home Politic Ucraina se teme de Haga

Ucraina se teme de Haga

DISTRIBUIŢI

Kievului nu-i surade perspectiva prezentarii in fata instantei de la Haga in problema delimitarii platoului continental al Marii Negre. Negocierile romano-ucrainene privind delimitarea platoului continental si zonele economice exclusive ale celor doua parti trebuie continuate, chiar prin implicarea celor mai inalte foruri politice, prim-ministri si chiar sefi de stat, un scenariu similar fiind de preferat de urmat si in chestiunea canalului Bistroe. Acesta a fost mesajul pe care ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Bauer Teofil, l-a transmis ieri catre diplomatii romani, apelul fiind insa condimentat de pozitia dura a Ministerului de Externe ucrainean, care, intr-un comunicat de presa, acuza faptul ca abordarile delegatiei romane asupra delimitarii s-ar baza -mai mult pe dorinta de a obtine cat se poate de mare suprafata a platoului continental si a zonei economice exclusive, fiind lipsite de o argumentare cuvenita de drept international-.

Perspectiva discutarii in fata instantei Curtii Internationale de la Haga a problemei platoului nu pare a reprezenta o provocare dupa care ucrainenii sa alerge, ca atare, acestia s-au grabit sa adreseze partii romane un semnal pentru continuarea negocierilor pe aceasta tema, dupa ce vreme de 24 de runde nu s-a ajuns la nici o solutie de compromis.

Amenintari si mesaj de pace in acelasi pachet

-Partea ucraineana considera ca sunt inca neepuizate rezervele pentru gasirea unui compromis la nivel bilateral, invitand partea romana la urmatoarea runda de negocieri, care este planificata pentru a se desfasura la Odessa-, a anuntat ambasadorul plenipotentiar al Ucrainei la Bucuresti, Teofil Baue, reiterand pasii inainte facuti de cele doua parti in domeniul economic, politic si cultural spre dezvoltarea relatiilor -pe baza principiilor de buna vecinatate, incredere reciproca si colaborare constructiva-. Exemplele date de catre diplomatul ucrainean in sprijinul mesajului de rechemare la masa negocierilor – precum inaugurarea monumentului hatmanului Ivan Mazzpa la Galati sau deplasarea in viitorul apropiat, la Kiev, a ansamblului -Crisana- din Oradea – contrastau insa cu mesajul dur al ministerului de externe ucrainean. Pe un ton de genul -hai sa va facem o favoare desi nu meritati-, oficialii de la Kiev sustin ca -abordarile delegatiei romane asupra delimitarii se bazeaza mai mult pe dorinta de a obtine o cat se poate de mare suprafata a platoului continental si a zonei economice exclusive, fiind lipsite de o argumentare cuvenita de drept international- condamnand totodata ceea ce ei numesc -politica dublului standard- pe care tara noastra ar aplica-o in chestiunea constructiei canalului lor maritim. In aceste conditii, Ucraina are de gand sa imite gestul tarii noastre, amenintand cu adresarea de -interpelari la conventiile internationale fata de impactul negativ asupra partii ucrainene a Dunarii ca urmare a unor actiuni necoordonate a vecinului, pe teritoriul caruia are loc o redistribuire artificiala a balantei de apa in detrimentul Ucrainei.

-Suntem siguri ca…-

Intrebat cum se impaca mesajul impaciutor cu acuzatiile ministerului sau, ambasadorul a dat din colt in colt, preferand sa se refugieze in discursul diplomatic de lemn, dand impresia unei lectii invatate pe dinafara. Bauer a evitat sa lamureasca ce caracter juridic are, in viziunea ucraineana, principiul echidistantei/circumstante speciale care sta la baza argumentatiei romanesti si care este consfintit prin cele 18 sentinte date pana acum de Haga in litigii internationale de delimitare a platoului maritim. -Daca va fi luata la Haga, suntem siguri ca aceasta decizie nu va fi foarte departe de acele solutiii, compromisuri de care s-au apropiat partile noastre in cadrul negocierilor-, a afirmat ambasadorul, pledand inca o data in favoarea variantei intoarcerii la masa tratativelor. Invitat sa precizeze care sunt compromisurile pe care Ucraina este dispusa sa le accepte, Bauer s-a limitat la a spune ca nici nu se pune problema unui astfel de compromis in cazul Insulei Serpilor. -Nu apare nici o indoiala ca e pamant ucrainean si ca va avea o influenta asupra delimitarii platoului continental-, a mai spus Bauer, eschivandu-se insa sa dea date despre resursele de apa potabila sau energetice, rata natalitatii ce ar putea dovedi caracterul locuibil al insulei. Nici capul nu-i doare, nici gura nu le miroase ucrainenilor si in cazul canalului Bistroe. Intrebat daca Ucraina va da curs posibilelor solicitari din partea Conventiei de la Berna si a altor conventii internationale privind stoparea imediata a lucrarilor la acest canal, amabsadorul a fost contradictoriu, osciland cand pe incapacitatea sa in domeniu de genul -nu sunt specialist, nu e competenta mea-, cand pe reactia emisarilor straini dupa vizita facuta la invitatia autoritatilor ucrainene pe canalul respectiv, ce s-ar fi convins la fata locului de -inexistenta oricaror temeiuri serioase- fata de posibilul impact negativ asupra mediului -in partea ucraineana a Deltei Dunarii, numai vorbind despre un oarecare impact transfrontalier fabulos-. Bauer a incercat sa acrediteze ideea ca pana si ambasadorul roman, Alexandru Cornea, ar fi fost in cursul vizitei respective,-patruns de atmosfera unei intelegeri depline manifestate de solii straini fata de actiunile corecte ale Ucrainei- in acest sens. Pozitia ambsadorului ucrainean contrasteaza insa flagrant cu cea a omologului sau roman de la Kiev care a atras atentia ca marea problema ecologica consta atat in zgomotul produs de utilaje, reziduurile produse de acestea, cat si locul de depozitare a malului rezultat din dragare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.