
Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat ieri, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, că organizația sa în momentul de față nu va încheia niciun fel de alianță preelectorală, chiar dacă există speculații și încercări de atragere a Uniunii. 'În ceea ce privește atitudinea UDMR – că am văzut că apar în presă tot felul de speculații sau încercări de a ne atrage atenția într-o parte sau alta – vreau să vă spun foarte clar: UDMR în momentul de față nu va încheia niciun fel de alianță preelectorală, cu nimeni. Acest lucru nu înseamnă – și asta iarăși ar trebui toată lumea să înțeleagă: fiind nu un partid politic, ci o organizație a unei minorități naționale, acest lucru nu înseamnă că nu avem un dialog, de exemplu, și cu guvernanții de astăzi. Pentru că și reprezentăm o anumită zonă a țării și reprezentăm comunități locale și cred că așa este normal. Dar aceasta nu înseamnă că noi încheiem vreo alianță preelectorală', a accentuat Borbely.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















