Lucrările generalului (r) Aurel Rogojan „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“ și, cea realizată împreună cu profesorul dr Traian Poncea, „Istorie, Geopolitică și Spionaj în Balcanii de Vest“, publicate de Editura Proema, au fost lansate sâmbătă la Târgul de carte „Gaudeamus“ cu participarea autorilor, a profesorilor Dinu C. Giurescu, Gheorghe Iscru, Teodor Ardelean, a editorului Alexandru Peterliceanu, împreună cu poetul și scriitorul Adam Puslojic și jurnalistul Corneliu Vlad. Printre participanți au fost remarcați generalii Iulian Vlad și Ion Stănescu, colonelul Filip Teodorescu, foști membri ai USLA și ai unității de elită 0110 „anti-KGB“, care monitoriza spionii statelor comuniste din România, precum și observatori din rândurile tuturor serviciilor de informații și ai corpului diplomatic străin. Toți vorbitorii au arătat necesitatea publicării unor astfel de adevăruri, așteptate de 20 de ani, pentru istoria reală și generațiile prezente și viitoare. În alocuțiunea sa, generalul Rogojan a oferit o paralelă inspirată despre un candidat la președinție și poziția sa față de serviciile de informații: „Administrația noastră și partidul (…) vor acționa pentru îmbunătățirea capacităților de obținere de informații prin mijloace tehnice și clandestine, prin analiză convingătoare, activitate coordonată de contrainformații și acțiune politică acoperită ferm. Vom acorda întregul nostru sprijin personalului devotat și priceput al serviciilor noastre de informații. Vom propune legi care să permită ofițerilor de informații și agenților acestora să opereze eficient și în siguranță… Vom sprijini modificarea legislației în sensul de a permite efectuarea de verificări semnificative asupra trecutului și persoanelor avute în vedere în numiri în posturi importante pe linie de stat… Vom asigura guvernului nostru capacitatea de a influența evenimentele internaționale vitale pentru interesele noastre de securitate națională… Vom căuta contramăsuri adecvate pentru a ne asigura că abuzurile trecutului nu se vor repeta, dar vom căuta și anularea restricțiilor rău-gândite care au slăbit capacitatea serviciilor noastre de informații și au ușurat, în același timp, eforturile de culegere de date și de subversiune ale adversarilor noștri“. Surpriza: citatul este din platforma unui candidat al Partidului Republican ajuns președinte al Statelor Unite ale Americii: Ronald Reagan. În continuare, prezentăm un extras revelator din cartea de mărturii „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“, privind ultima noapte a regi-mului Ceaușescu, văzută și trăită din interiorul clădirii CC.
Victor Roncea
Crime nepedepsite
Ordinele date de generalul Vlad au prevenit ca represaliile și crimele cărora le-au căzut victime un număr de ofițeri să nu capete proporții mult mai mari.
Nu putem să nu fim oripilați de groaznicul măcel de la Aeroportul Internațional Otopeni, în care au pierit zecile de tineri ostași și ofițeri ai Centrului de Pregătire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate, de omnicidul premeditat asupra echipajelor Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), comandate de șeful Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem) Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul Militare, dovedit trădător de țară, răsplătit în acele zile tulburi cu demnitatea de ministru al Apărării Naționale și care s-a voit, pe deasupra, și criminal… Dacă ne amintim – și nu avem cum să uităm – s-au mai încercat: uciderea în masă a efectivelor Direcției de Securitate și Gardă (al cărei sediu, lipit de Biblioteca Centrală Universitară, a fost distrus cu tiruri de artilerie), Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (ale cărei efective urmau să fie „trecute în revistă“ pe stadionul Ghencea, special amenajat pentru o ambuscadă împotriva „teroriștilor“), personalului mai multor securități județene (cazul cel mai elocvent fiind cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat și la Brăila, ori în alte județe).
Brucan și planurile unui război civil
Un recurs la istorie este necesar. (…) Serviciile speciale care au evaluat atât contextul european din 1789 (retrospectiv), cât și cel din 1989, au concluzionat însă eronat că Securitatea și forțele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România vor proceda precum serviciile și poliția Angliei, nepermițând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceaușescu. Pe această eroare – dacă a fost o eroare – descalificantă pentru nivelul de cunoaștere de către acele servicii a opțiunilor Securității, aveau însă să se fundamenteze planuri grave și extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalității naționale și integrității sale teritoriale.
Iată ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite în decembrie 1989, citez: „(…) din cauza situației politice (…) în țara asta armata era singurul factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la Timișoara și la București, și prin alte părți. (…) Nu puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui Ceaușescu, alții disidenți, că armata a tras la Timișoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras și la București în 21 decembrie – ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost iresponsabil să deschizi o asemenea discuție într-o perioadă când asta (n.n. – armata) era singurul lucru pe care ne sprijineam“. Această ultimă afirmație clarifică, fără echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revoluție și cât lovitură de stat. Dar și de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime și a nu se răspunde pentru săvârșirea lor!
Teleconferința lui Ceaușescu și noaptea de 21 decembrie
Nicolae Ceaușescu, nemulțumit în legătură cu cei trei miniștri – Milea, Postelnicu și Vlad – care nu-i executaseră ordinele, a convocat o teleconferință, în cadrul căreia a ordonat personal modul de acțiune: „Somație, foc de avertisment, foc la picioare și, dacă mai mișcă cineva, să nu se mai ridice!“ Toți cei care au fost în audiție directă au primit ordinul de la Comandantul Suprem și aveau, strict formal, obligația să-l execute. Legea vremii nu îngăduia militarilor să refuze executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu arme letale asupra mulțimilor neînarmate ori asupra insurgenților înarmați – dar în împrejurări de risc pentru viața terților, mai cu seamă a femeilor, bătrânilor și copiilor – nu era, însă, permisă de nicio lege a războiului.
La terminalele teleconferinței de la comitetele județene ale P.C.R. din Timișoara, Cluj, Sibiu, Brașov, ca din toate celelalte reședințe județene, erau toți cei care puteau pune în executare ordinul, chiar și fără ca generalul Milea să-l mai reitereze. Nu este mai puțin adevărat că în armată existau o serie de proceduri privind darea și primirea ordinelor, dar faptul că ordinul a fost dat personal de către Comandantul Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista un precedent. Depindea de discernământul comandanților. Dar, în pofida intervenției lui Ceaușescu, care a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat, potrivit regulilor militare.
În evenimentele din București, în represiunea armată violentă din noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Milea a fost secondat de colaboratori și subordonați marcați de exces de zel și fanatism, unii având și „temă dată“.
Generalul Milea plângea pe holurile CC-ului
În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o stare de puternică deprimare. L-a văzut pe generalul Vlad, spre care s-a îndreptat, și a început să plângă, spunându-i: „Nu eu am dat ordinul… Nu sunt un criminal…“. Generalul Vlad l-a îmbrățișat, spre a-l îmbărbăta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a continuat: „Te rog să-i spui soției mele, fetelor mele, spune-le că n-am fost un criminal, că nu eu sunt cel care… Nu eu…
Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de așteptare în care se aflau niște fotolii, unde s-au așezat. Generalul Milea nu-și putea reveni. Generalul Vlad i-a spus că situația s-a agravat extrem de mult și trebuie găsită o soluție pentru a se pune capăt vărsărilor de sânge. „Eu am în Comitetul Central toate forțele necesare pentru controlul situației aici în interior… Se pune problema dacă ai dumneavoastră, care sunt afară, vor acționa în aceeași direcție…“ Reacția generalului Milea a fost cea a unui om profund deznădăjnuit: „Nu știu… nu mai pot… nu mai sunt în stare de nimic…“
Generalul Milea nu poate fi „decupat“, așa cum inițial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar nici nu poate fi considerat omul unor inițiative care să-i fi aparținut. Pe 31 decembrie 1989, a urmat arestarea întregii conduceri a DSS, urmată de o condamnare pe baza unor capete de acuzare false impuse justiției la ordinele lui Silviu Brucan și Ion Iliescu.
Gen brig (r) Aurel I Rogojan
