– Preşedintele PD, Emil Boc a afirmat ieri, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că şeful statului este de acord cu ideea anticipatelor, iar PD va iniţia moţiunea de cenzură
– Liderul PSD, Mircea Geoană a declarat la rândul său că Traian Băsescu şi PSD au fost de acord asupra nevoii unui guvern stabil până la sfârşitul -actualului ciclu politic-, iar anticipatele nu sunt oportune decât în caz de blocaj
– Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu a ieşit de la consultări nervos şi irascibil şi s-a declarat -mulţumit- cu jumătate de gură
– Apele vor fi limpezite miercuri, când preşedintele Traian Băsescu va prezenta în faţa Parlamentului reunit, printr-un mesaj pe teme de politică internă, concluziile consultărilor
– Cert este că premierul Tăriceanu a rămas în dizgraţiile şefului statului. Liniştea Guvernului este departe de a fi instaurată, iar partidele sunt în căutarea -majorităţii transparente-
Kiseleff, sediul PSD, ora 12.00. Mircea Geoană (foto), după consultările de la Cotroceni cu Traian Băsescu, a citit sentinţa de debarcare a guvernului Tăriceanu. Termenul de aplicare, o săptămană-10 zile. Timp în care, au anunţat social-democraţii, vor fi finalizate negocierile pentru formarea unei -majorităţi parlamentare transparente-. Mircea Geoană a precizat că, în prezent, PSD intenţionează să discute cu partidele parlamentare -exclusiv despre parametrii de funcţionalitate a unui sprijin parlamentar majoritar faţă de un guvern-. Dar nu a precizat care guvern. Ba mai mult, printre caracteristicile fundamentale ale premierului Romaniei, enumerate de Mircea Geoană, se regăseşte cea a -raportării constructive la preşedintele ţării-. Cat despre membrii echipei acestuia, printre altele, trebuie să fie -impecabili din punct de vedere moral-.
Întalnirea de la Cotroceni a fost precedată de -mulţumiri pentru invitaţie-, s-a desfăşurat într-o -atmosferă responsabilă-, -Traian Băsescu a manifestat deschidere- şi a fost de acord cu toate cele 8 subiecte discutate: formarea unei majorităţi parlamentare transparente solide, votul uninominal introdus în această sesiune parlamentară, reforma clasei politice prin alegerea şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal, o lege a finanţării partidelor extrem de dură, revizuirea Constituţiei în 2009 cu prevederile europene, descentralizarea educaţiei şi sănătăţii, atragerea fondurilor europene şi evitarea clauzelor de salvgardare plus problemele din agricultură, pensii şi ale chiriaşilor.
În consecinţă, alegerile anticipate nu mai sunt de actualitate, a anunţat Geoană, urmand ca în toamnă să fie cele europarlamentare, în 2008, cele locale şi generale, în 2009, cele prezidenţiale şi din nou pentru Parlamentul European. De semnalat că PSD a preluat la discuţii toate temele propuse de Traian Băsescu în campania din referendum.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















