Home Politic USL continuă obsesia anti-Băsescu prin înființarea „comisiei Călărași”

USL continuă obsesia anti-Băsescu prin înființarea „comisiei Călărași”

DISTRIBUIŢI

USL continuă mascarada anti-Băsescu privind comisia de anchetă care să verifice eventuale abuzuri de putere în cazul achiziționării unui teren agricol de către una dintre fiicele președintelui Traian Băsescu. Conducerea Parlamentului a decis, ieri, înființarea Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziția unui teren în județul Călărași de către Ioana Băsescu, hotărârea urmând să fie supusă astăzi votului plenului celor două Camere, conform unor surse parlamentare. Conform acestora, ședința plenului reunit al Parlamentului va avea loc astăzi de la ora 14.30. Membrii Birourilor permanente reunite au discutat și în precedenta ședință despre înființarea comisiei, convenindu-se atunci ca aceasta să fie formată din 15 membri din toate grupurile parlamentare: PSD – 6 membri, PNL – 4, PDL – 2 și câte un reprezentant din partea UDMR, PC și PPDD. Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat că înființarea Comisiei de anchetă Călărași nu are nicio relevanță și nu are nicio logică această anchetă, arătând că democrat-liberalii nu își vor desemna reprezentanți. Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, a declarat  că Uniunea nu susține înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea tranzacției terenului achiziționat de Ioana Băsescu în județul Călărași.

Dragoș Stănculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.