
Președintele Traian Băsescu a inițiat o procedură de consolidare a statului de drept din România, adoptarea Euro dar și intrarea în Schengen, invitând președinții Camerelor Parlamentului și primul ministru, la un parteneriat eficient în acest sens, propus printr-o scrisoare oficială care cuprinde opt măsuri de acțiune.
Printre măsurile invocate de Traian Băsescu se numără revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acțiuni în instanță pentru fapte penale. termen: 30 aprilie, angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate. termen: 30 aprilie, desemnarea conducerii Parchetului General și a DNA. termen: imediat dar și prevenirea și sancționarea corupției privind achizițiile publice și dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu. termen: 30 aprilie. ”Îmi exprim convingerea că prin îndeplinirea Planului de acțiune (în forma pe care v-am propus-o sau într-o variantă îmbunătățită de dumneavoastră) și o atitudine proactivă în relația cu Comisia Europeană și statele membre, vom putea apăra mult mai bine interesele României, decât printr-o retorică agresivă, fără acoperire în fapte la noi acasă. ”, conchide Traian Băsescu în scrisoarea adresată lui Crin Antonescu, Victor Ponta și Valeriu Zgonea.
Premierul Victor Ponta a fost primul care a avut o reacție la scrisoarea președintelui. Primul ministru a tratat ironic inițiativa președintelui Traian Băsescu, spunând că apreciază că nu a fost postată scrisoarea pe Facebook și că va citi scrisoarea și îi va răspunde președintelui tot în scris.”Eu, în primul rând, vreau să apreciez faptul că am primit o scrisoare și nu a postat pe Facebook. Iar dacă președintele își închipuie că prin noua scrisoare dumneavoastră (jurnaliștii – n.r.) nu o să mai vorbiți despre PDL, înseamnă că nu mai e președintele pe care îl știam noi", a spus Ponta, comentând scrisoarea trimisă luni de șeful statului președinților celor două Camere și premierului. Lista de priorități a lui Victor Ponta nu pare însă să includă intrarea în Schengen, statul de drept sau adoptarea monedei Euro, acesta declarând că va acorda atenție scrisorii lui Traian Băsescu după ce se va epuiza subiectul cu PDL. "Deci, o să citim cu mare atenție scrisoarea și o să răspundem în scris, dar după ce se termină subiectul PDL", a adăugat Ponta. Nici președintele Senatului, Crin Antonescu nu pare să ia în serios inițiativa președintelui Traian Băsescu de a implementa un plan de acțiune pentru atingerea obiectivelor de interes major pentru cetățenii României. Antonescu a precizat că nu a citit scrisoarea transmisă de șeful statului, întrucât documentul a fost transmis în timpul ședinței USL. „Din ce aud din relatările dumneavoastră (ale jurnaliștilor – n.r.), pare că seamănă și scrisoarea aceasta cu mesajele de adio, către alții. N-am citit-o, o să o citesc, o să văd dacă este cazul sau nu să răspund și atunci vă spun și ce răspund și când", a susținut liderul PNL.
În timp ce Victor Ponta și Crin Antonescu au treburi mai importante de făcut decât consolidarea unui plan de acțiune în vederea atingerii obiectivelor României pe plan european, țara pierde timp important considerând că până în prezent România trebuia să facă progrese în ceea ce privește adoptarea Euro și intrarea în Schengen. Aceste progrese au fost și sunt în continuare încetinite de guvernarea USL care mizează pe o politică populistă și ineficientă.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















