Acasă Politic USR protestează împotriva respingerii, în secret, a legii privind interzicerea exploatării gazelor...

USR protestează împotriva respingerii, în secret, a legii privind interzicerea exploatării gazelor de șist

DISTRIBUIȚI
Comisia pentru industrii i-a convocat pe parlamentarii USR, care solicitaseră dezbatere publică, după începerea ședinței

Cristina Prună: ‘Iulian Iancu aplică tratament preferențial în funcție de interesul propriu pentru o lege sau alta’

Partidul Uniunea Salvați România protestează față de modul în care Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților a acționat, în secret, pentru respingerea unui proiect de lege ce interzice exploatarea gazelor de șist în România.

Proiectul de lege a fost primul pe ordinea de zi a ședinței, din data de 3 mai, a Comisiei pentru industrii și servicii, iar deputații USR au fost convocați la ședință după ora de începere, astfel încât să nu fie prezenți la dezbaterea și respingerea proiectului, în condițiile în care anunțaseră că vor să depună o serie de amendamente.

Nu este prima dată când, prin întrunirea unei comisii înainte de ora anunțată parlamentarilor USR, se adoptă sau se resping proiecte importante, pentru care USR și-a manifestat interesul prin depunerea de amendamente și ar fi avut un cuvânt important de spus în dezbatere. Situații similare s-au petrecut la Comisia pentru regulament și Comisia juridică.

Proiectul de lege Plx nr. 242/2015 prin care se propune interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist în alte scopuri decât cele științifice și constituirea unei comisii naționale dedicată hidrocarburi neconvenționale aflată în subordinea Parlamentului cu membri reprezentanți ai partidelor, administrației publice, mediului științific, companiilor din domeniu și societății civile se afla la stadiul realizării raportului suplimentar comun al comisiilor pentru industrii și mediu.

Deputații USR intenționau să propună Comisiei pentru industrii și servicii amânarea unei decizii și realizarea unei analize a legislației Uniunii Europene în domeniu. De asemenea, deputații USR doreau să propună Comisiei pentru industrii organizarea unei dezbateri publice pe această temă. Pentru cazul în care membrii comisiei ar fi respins cele două propuneri, deputații USR au depus un set de amendamente prin care propuneau întărirea rolului comisiei naționale privind hidrocarburile neconvenționale. Aceasta ar trebui să acționeze cu ‘luarea în considerare a aspectelor economice, tehnico-științifice și care țin de impactul social și de mediu al gestiunii durabile a hidrocarburilor neconvenționale’, potrivit amendamentului USR.

Pe modelul Consiliului Legislativ și Consiliul Economic și Social, USR propune analizarea și avizarea în comisia națională privind hidrocarburile a proiectelor legislative în domeniu. Comisia ar trebui să organizeze dezbateri publice pe subiect, să realizeze analize și studii în domeniu, dar și strategia națională privind gestiunea durabilă a hidrocarburilor neconvenționale.

‘Am dorit să propunem o dezbatere publică în cadrul comisiei, deoarece sunt necesare mai multe date asupra impactului explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul României. Este suspect că ședința a început înainte de ora la care a fost programată în condițiile în care USR depusese amendamente la comisie chiar cu câteva ore înainte de începerea comisiei. Președintele comisiei, deputatul PSD Iulian Iancu, a declarat în nenumărate rânduri în timpul comisiei că trebuie să luam decizii informate, care să fie în interesul cetățenilor, însă se pare că aplică tratament preferențial în funcție de interesul propriu pentru o lege sau alta”, a declarat Cristina Prună, membru în Comisia de industrii și servicii.

USR va reveni cu aceste propuneri în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, unde proiectul urmează să fie analizat săptămâna viitoare.

Legislația de mediu din România nu este adecvată pentru a putea evalua impactul de mediu al activității de exploatare a gazelor de șist. De altfel, nici legislația Uniunii Europene în domeniu nu include instrumente de analiză adecvate, pentru că a fost elaborată în urmă cu mulți ani atunci nu se exploatau gazele de șist. Toate studiile internaționale realizate până în prezent au confirmat că în urma exploatării gazelor de șist există consecințe pentru mediu, printre care unele grave precum contaminarea apei potabile, imposibilitatea epurării apelor reziduale rezultate, afectarea sănătății oamenilor și animalelor și favorizarea apariției de mișcări seismice.

În aceste condiții, în diverse state din Europa această metodă de exploatare a fost interzisă. În Franța și Bulgaria există precedente de interzicere a fracturării hidraulice, iar în Germania, alianța CDU-SPD a instituit un moratoriu prin care această metodă nu va fi folosită pe durata prezentului mandat început în decembrie 2013, astfel încât experții de mediu să studieze problema într-un mod aplicat condițiilor specifice lor.

Partidul Uniunea Salvați România susține obligativitatea unei dezbateri publice pe tema explorării și exploatării gazelor de șist în România, înainte de luarea unei decizii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.