
La 19 ani de la revoluția din decembrie 1989, asistăm neputincioși la circul electoral pe care anumiți lideri politici încearcă să-l impună prin intermediul serviciilor secrete, prin dezinformăre. În acest sens, SRI a precizat ieri, printr-un comunicat de presă, că dezaprobă încercările de atragere a Serviciului în dezbaterile recente care duc la dezinformarea cetățenilor prin introducerea pe agenda publică a unor piste false cu substrat electoral. „SRI nu este, nu a fost și nu va fi implicat în activități cu conotații politice. Instituția acționează în baza principiului echidistanței politice și a profesionalismului“, se arată în textul comunicatului de presă. Reacția promptă a Serviciului a venit pe fondul afirmațiilor destul de grave pe care liderul PSD București le-a făcut sâmbătă la școala de vară a TSD, și anume că are informații despre Mircea Băsescu de la SRI, și nu de la „doi și un sfert“ (n.r. – fosta UM0215, actuala DGIPI), așa cum sugera ministrul Elena Udrea.
Pamflete și informații…
Și ca circul dezinformării să fie complet, liderul PSD București, Marian Vanghelie, a declarat ieri că, din informațiile pe care le deține, la DGIPI nu ar mai exista date despre Traian Băsescu, exceptând „o bucățică“ cu Omar Hayssam, din care șeful statului „poate să aibă o problemă“. În acest context, „pamfletele“ lui Vanghelie intră sub incidența legii siguranței naționale, deoarece serviciile furnizează informații instituțiilor avizate ale statului, și nu persoanelor neavizate.
„Eu am spus despre un fapt în sine, care s-a întâmplat. Pur și simplu vorbeam despre ce se întâmplă ca mecanism, nu înțelegeam ce a vrut să spună doamna ministru Elena Udrea și am vrut să clarific, că tot caută, au vorbit de «doi și un sfert», au făcut arestări acolo și nu e obiectul acolo, că din informațiile mele acolo nu prea mai există nimic“, a afirmat liderul social-democraților.
DGIPI sau SRI?
La rândul său, ministrul de interne, Dan Nica, a fost sceptic în privința declarațiilor colegului său: „Poate un pamflet. Fiecare depinde de unde se uită“. Pe de altă parte, Vanghelie a jucat un fel de alba-neagra cu așa-zisele sale informații despre fratele președintelui, plasându-le când la SRI, când la DGIPI.
„Datele despre fratele lui Traian Băsescu nu au venit de la «doi și un sfert», au venit de la SRI“, a conchis președintele PSD București.
Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a spus ieri că îi va cere premierului Emil Boc să aibă o discuție cu ministrul Dan Nica pe marginea declarațiilor făcute de liderul PSD București, Marian Vanghelie, privind informații din arhiva DGIPI.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















