Acasă Politic Vasile Lupu ameninta puterea cu cel mai mare proces civil din Romania

Vasile Lupu ameninta puterea cu cel mai mare proces civil din Romania

DISTRIBUIȚI

Ramasi in afara Parlamentului, taranistii au decis sa protesteze din apropierea sediului Senatului fata de modificarile pe care PDSR urmareste sa le aduca Legii Lupu. In duminica Floriilor, liderii PNTCD s-au strans grupati pe platforma unui camion in prezenta a aproximativ 800 de oameni pentru a condamna politica -demna de anii *50- a PDSR. Mitingul de ieri l-a avut ca varf de lance pe Vasile Lupu, care a acuzat actuala putere ca promoveaza cele doua proiecte pentru modificarea Legii a carei paternitate o detine in dauna proprietarilor si in folosul clientelei PDSR. De la manifestatie nu au lipsit nici mai vechii prieteni ai CDR, organizatia PROPACT, ai carei lideri au amenintat ca va determina cel mai mare proces civil din Romania daca parlamentarii puterii vor ignora drepturile proprietarilor. Nici acest miting nu a fost lipsit de de incidente. Sustinatorii crestin-democratiei care si-au spus oful in Piata Revolutiei au depistat printre ei si un taran care avea la el poza presedintelui Iliescu. El a fost scos rapid din multime intr-un potop de injuraturi. Incalziti si de conditiile meteorologice, manifestantii au strigat traditionalul: -Hotii, Hotii!-, dar si un slogan care a lipsit mult timp din peisajul protestelor de strada: -Regele Mihai, Regele Mihai!-.

Convins ca in piata se afla peste 2.000 de manifestanti, Vasile Lupu i-a amenintat pe reprezentantii puterii ca cei prezenti sunt numai delegati ai unei mese mai mare de nemultumiti si ca acestia pregatesc o miscare de protest mult mai ampla. El a promis ca nemultumirile lor vor ajunge la toate organismele internationale, daca nu-si vor gasi rezolvarea pe plan intern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.