
În replică la atacurile acide lansate în ultima vreme de europarlamentarul PDL Cristian Preda cu privire la situația internă din partid, prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a declarat ieri că eurodeputatul Cristian Preda are „o lipsă totală de experiență politică“ și „un mod oengist de a comunica cu partidul“, adăugând totodată că toți cei care vor să-și crească notorietatea atacând propriul partid „nu sunt oameni politici adevărați“. „Din păcate, domnul Cristian Preda a venit la masa întinsă a PDL, n-a avut nicio contribuție în evoluția acestui partid. Poate ar fi bine să-i dăm o organizație județeană s-o conducă, să vadă ce înseamnă un partid, ce înseamnă militanții, ce înseamnă munca cu cetățenii, pentru că nu a avut această experiență“, a spus liderul democrat-liberalilor. Potrivit acestuia, „Preda nu are legătură cu viața internă a PDL și vorbește probabil de la Bruxelles“. La rândul său, Preda și-a justificat poziția arătând că reproșurile aduse recent lui Videanu reprezintă „o constatare a faptului că poziții importante în partid și în stat sunt ocupate de persoane care nu s-au confruntat cu electoratul“, dându-i drept exemplu pe Adriean Videanu, Daniel Funeriu, Mihail Șeitan și chiar premierul Emil Boc.
„O bună parte din conducerea partidului și din guvern nu au făcut de curând un test electoral, ceea ce se întâmplă de obicei într-o democrație. S-ar putea să mă înșel și să nu fie nevoie, să fim într-o democrație originală“, a replicat Preda.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















