Acasă Politic Zgonea o felicită pe Corina Crețu pentru ocuparea portofoliului Politicilor Regionale al...

Zgonea o felicită pe Corina Crețu pentru ocuparea portofoliului Politicilor Regionale al CE

DISTRIBUIȚI

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a scris pe pagina sa de Facebook că o felicita pe Corina Crețu pentru ocuparea poziției de comisar european pentru Politici Regionale. „Felicitări Corinei Creţu! Ea va ocupa funcţia de comisar pentru Politici regionale în Comisia Europeană. E unul dintre cele mai importante portofolii, reprezentând reuşita şi recunoaşterea României la nivel european!”, a precizat Zgonea. Până în prezent nu există nicio confirmare oficială a acesteia pe funcția respectivă. Ulterior, Zgonea a șters postarea. Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trimis vineri lista comisarilor desemnaţi, fără menţionarea portofoliilor, premierului italian Matteo Renzi, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, iar din partea României este nominalizată Corina Creţu. Potrivit procedurii, Consiliul Uniunii Europene urmează să îşi exprime acordul cu privire la această listă, după care ea va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ulterior, Juncker va anunţa şi distribuirea portofoliilor şi modul în care intenţionează să organizeze activitatea următoarei Comisii Europene. Acest lucru este aşteptat în a doua jumătate a săptămânii următoare.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.