Home Reportaj -Sistemul are cativa ticalosi in stare pura, sustinuti financiar si politic-

-Sistemul are cativa ticalosi in stare pura, sustinuti financiar si politic-

DISTRIBUIŢI

Reactionand la declaratiile de acum cateva zile ale presedintelui Traian Basescu, care acuzau coruptia din vami, Gelu Diaconu, directorul general al DGV, a acordat un interviu incendiar cotidianului nostru, in care recunoaste faptul ca din sistem mai fac parte cozi de topor, corupti si -ticalosi in stare pura-. Dezvaluind ca prin modificarile aduse in vama, mai ales in zona de vest a tarii, a deranjat interesele unor grupuri politico-economice interesate de perpetuarea coruptiei in sistem, Diaconu sustine ca e nevoie de o modificare a legislatiei vamale, care sa permita schimbarea din functii a mamutilor care vegeteaza de zeci de ani in functii de conducere.

– Conform Legii 544/2001 privind accesul la informatiile de interes public, fiecare institutie publica trebuie sa organizeze lunar o conferinta de presa. De la numirea dvs. in functia de director general al Directiei Generale a Vamilor au trecut cateva luni bune si nu ati facut nici o conferinta de presa. Legatura cu mass-media a fost mentinuta doar prin intermediul comunicatelor de presa. Cum explicati?

– In momentul in care tii o legatura permanenta, alimentezi niste subiecte. Or, in faza in care este vama acum nu este oportun. In opt luni trebuie sa facem tot ceea ce tine in materie de angajamente de aderare si mai este foarte putin. Am vazut draftul comisiei de experti care ne-au monitorizat capacitatea administrativa. Era rusinos de laudativ. Am preferat sa-mi termin treaba, sa le spun la oameni: cititi raportul de anul trecut, uitati ce scrie acum Comisia Europeana, si atunci discut de pe o alta pozitie. Cu siguranta, daca fac in fiecare saptamana o conferinta de presa, subiectul predilect o sa fie vilele vamesilor, daca am verificat caracterul licit sau ilict al averilor lor, daca i-am sanctionat.

– Si daca o sa prezentati raportul de monitorizare in care se subliniaza progresele obtinute in materie de aderare, credeti ca va interesa vreun jurnalist? Tot vilele si spaga vor fi subiectele predilecte.

– Pai, nu va baga de seama nimeni, cu certitudine, pentru ca lucrurile pozitive nu intereseaza pe nimeni. Dar numai asa pot sa am o baza care imi pune activitatea in evidenta. Caracterul ilicit sau licit al dobandirii averii vamesilor este un subiect inepuizabil, dar nu este atributul vamii. Multi spun: -Domnule, este coruptie in vama!-. As intreba: -De ce nu ii arestati domnule? Pentru ca eu nu pot sa o fac!-. Angajatii din subordinea mea au calitatea de functionari publici si eu nu pot sa-i schimb asa cum se procedeaza, de exemplu, la Politia de Frontiera. De exemplu, domnul Tudor Tanasescu, fostul director general al Directiei Generale a Vamilor. Eu as vrea sa-l schimb din functia de sef de birou vamal Targuri si Expozitii, dar nu pot. Nu am parghii legale.

– Creati aceste parghii!

– Nu sunt parlamentar. Nu am initiativa legislativa.

– Propuneti!

– Dar se stiu lucrurile acestea. Nu s-a vorbit la un moment dat de modificarea Legii functionarului public prin introducerea notiunii de manager care sa fie numit pe o perioada determinata? Lucrul asta nu s-a rezolvat nici acum. Vorbim de coruptie cu aceeasi oameni pe aceleasi functii.

– In ultima saptamana ati fost subiectul unor materiale de presa care va acuzau de savarsirea anumitor ilegalitati. Sunt reale respectivele acuzatii ce vi se aduc? Sau in spatele atacurilor exista acele grupuri de interese la care se referea presedintele Basescu?

– In momentul in care as divulga adevarul gol-golut despre ce se ascunde in spatele materialelor de presa al caror subiect am fost, lucrurile ar capata o turnura necontrolata.

– In ce sens necontrolata?

– Ar trebui sa pronunt cateva nume. Nume importante, din sfera politicului.

– Dati un nume.

– Nu… (rade cu subinteles). Nu incercati, deocamdata, sa le aflati. Eu vreau sa trag un semnal, pentru ca am ajuns la capatul rabdarii. Va promit insa ca, daca voi divulga vreun nume pana in apropierea numelor -tari-, o voi face in exclusivitate pentru cotidianul -Curentul-. M-a luat de cap sa fac o conferinta de presa si sa dezvalui de unde provin atacurile impotriva mea, dar nu am facut-o. In momentul in care vrei sa-i reprosezi intr-un ziar cuiva ca a pagubit bugetul statului, ca-i un bandit, un corupt, o faci o data, pe o pagina, ii pui sapte fotografii, vii cu dovezi concrete si l-ai terminat. In cazul meu, se continua cu tot felul de aberatii, cu dovezi inexistente…

– Dar dumneavoastra aveti dovezi concrete ca articolele care va incriminau sunt comandate?

– Bineinteles!

– Ce s-ar urmari prin acele atacuri care va vizeaza? Postul dumneavoastra?

– Nu neaparat. Este o razbunare teribila a unui grup de indivizi pe care ii pot contura. Ei se vor regasi in caracterizarea pe care am sa v-o fac. Nume nu o sa va dau. Este cineva care a fost recomandat pentru a fi pus directorul Directiei Vamale Regionale Arad, este un fost sau o fosta sefa de vama colectoare fruntasa in zona, care tot asa a venit recomandata pe o filiera pentru a-si relua vechiul post si, probabil, vechile obiceiuri. Mai este un actual sef al Directiei Vamale Regionale Arad si, cand spun, nu spun primul, al doilea sau al treilea, este unul dintre sefi, sprijinit de anumite persoane de la varful politicii nationale. Astia sunt din interior. Cateva cozi de topor care asigura buna dispozitie! Mai sunt doi sau trei diletanti de la Curtea de Conturi Arad. Atentie, am folosit termenul diletanti, pentru ca vorbiti si cu unul care face de vreo opt ani proceduri si reglementari vamale, pentru ca la Ministerul Finantelor Publice tot asta am facut. In toata regia asta s-a urmarit: -Ori il schimbam pe asta ca sa ne ocupam posturile pe care le dorim-, ori -am pierdut partida-. Daca adaugati la faptul ca in zona de vest, zona de colecta exclusiva in anumite perioade, s-a schimbat conducerea a doua birouri vamale importante, Varsand si Arad, vedeti pe ce musuroi am calcat.

– Aveti probe pentru a sustine aceste acuzatii?

– Din pacate, au comis-o, cum se spune. Au comis-o la modul frust. Am dovezi! Au intrat pe o pista gresita. Mi-au oferit ceva la schimb ca sa-si incheie campania de presa si nu au avut intelepciunea sa distruga dovezile.

– Sa inteleg ca v-au contactat pentru a va propune un targ?

– Doar prin intermediari.

– Si aveti probe…

– Evident, evident, evident…

– Deci cei care va ataca sunt sustinuti de persoane din mediul politic.

– Sigur ca da, sigur ca da! Lupta este de o asemenea amplitudine, incat nu poti sa o pornesti de la nivel de rang doi sau trei la un birou vamal.

– Persoanele din mediul politic care ii sustin pe adeversarii dvs. provin tot din zona de vest?

– Nu… Sau si da, si nu, ca sa fie mai corect.

– Inainte de a fi atacat, vi s-a atras atentia?

– Da. Mi s-a comunicat sa actionez intr-o anumita maniera. Initial am spus da, ca sa vad unde se vrea sa se ajunga, dar apoi am spus nu, pentru ca stiam unde se va ajunge.

– Unde trebuia sa ajungeti?

– Toate la momentul potrivit. Promit ca va voi oferi exclusivitate atunci cand voi decide sa divulg aceste lucruri, inclusiv probe.

– Aruncati bomba si nu divulgati nume…

– Eu reactionez dupa ce am incasat-o de la un cotidian pe chestiuni care din punct de vedere profesional sunt niste agramatisme. Daca cititi un interviu cu un sef de la o brigada de supraveghere, el vorbeste despre perioada 1997-2000, de un ordin care reglementa activitatea brigazii de supraveghere. In toata economia articolului despre acel ordin se vorbeste, dar este poza mea. Dar ordinul ala era semnat de fostul director general si eu nu aveam nici in clin, nici in maneca cu activitatea brigazilor de supraveghere. Coordonam Directia de reglementari si proceduri vamale. Dar, cu toate acestea, articolul este construit pe scenariul -Diaconu si slugile lui-. M-am gandit ca fie jurnalistii respectivi sunt inconstienti – ceea ce, in principiu, nu e foarte grav, ca asa te-a lasat mama-natura, fie au facut-o cu titlu oneros – ceea ce este foarte grav, fie au cazut in capcana unor ticalosi pe care i-am enumerat. Eu cred ca articolele au venit pe fondul deranjului pe care l-am provocat unor ticalosi. A fost deranjata o cloaca. Atata pot spune deocamdata.

– Orice om are pretul lui. Nu era mai bine sa raspundeti pozitiv la -rugamintea- celor care acum va ataca?

– Nu. Mi-am asumat riscul de a ma expune atacurilor. Si sunt convins ca atacurile vor continua. Insa sunt pregatit sa nu renunt la anumite principii de moralitate.

– Care este opinia dvs. in privinta acuzelor aduse de presedintele Traian Basescu vizavi de coruptia existenta in sistemul vamal?

– Eu am oferit o singura remarca presei in privinta declaratiilor domnului presedinte Traian Basescu: -Nu comentez!-. Dar acum pot sa va spun ca presedintele are dreptate. Are dreptate pentru ca este un om informat si cunoaste ce se intampla in sistemul vamal. E clar ca e cel mai bine informat din mediul politic. Poate la fel de bine este informat si premierul. Sunt convins ca presedintele stie de lupta care se da in interiorul sistemului vamal.

– Ce l-a determinat totusi pe presedintele Traian Basescu sa laude numai vama Constanta?

– Spuneati ca presa nu este interesata de exemplele pozitive. Sa luam exemplul Constantei, care nu este insa singura zona. Constanta e o zona unde au crescut incasarile cu 75%, in Bucuresti, de exemplu, dupa un rulaj de 34-35 de tiruri de turcisme si chinezisme in trecut, am ajuns numai la patru tiruri, dar au sporit incasarile. In Constanta, valoarea containerelor a crescut de patru ori, recte valoarea taxelor incasate la stat. Capturile de droguri au crescut in Constanta semnificativ, dupa ce vreme de patru ani si jumatate nu se prinsese un gram de droguri, desi existau informatii. Vedeti captura de 110 kilograme de cocaina, a sasea din istoria vamilor comunitare.

– Considerati ca mesajul lui Traian Basescu privind coruptia din vama va vizeaza si pe dumneavoastra, sau este un mesaj care, din contra, are menirea de a va sustine in eforturile de imbunatatirea a activitatii institutiei?

– Eu sunt convins ca mesajul presedintelui era necesar si sunt convins ca domnia sa este o persoana de buna-credinta. Sa fiu foarte bine inteles. Nu vreau sa dau alte interpretari, pentru ca si mesajul a fost foarte scurt. Dar nu poate fi alt mesaj, pentru ca vine dintr-o zona unde lucrurile sunt foarte bine cunoscute.

– Spuneati ca respectati anumite principii morale. Dar, daca va suna, de exemplu, un ministru si va cere sa inchideti ochii la ceva, va cere o anumita favoare? Ce faceti, refuzati sa-i oferiti ajutorul chiar cu riscul ca la un moment dat sa va pierdeti functia? Apropo, ati fost sunat de diverse persoane din mediul guvernamental sa oferiti diverse favoruri?

– N-am nici cea mai mica doza de oportunism intr-o situatie de genul acesta. N-am nici cea mai mica rezerva sa spun -Nu se poate!-. Va asigur ca nici un ministru, nici macar premierul, nu da telefon sa te roage ceva. Si daca da si il refuzi spune: -Bine, nu se poate, nu se poate!-. Trepadusii sunt mai periculosi…

– Care trepadusi?

– Consilierii, sefii de cabinet… Astia sunt.

– Si v-au contactat trepadusii sa le dati o mana de ajutor?

– Evident, da. Dar interventiile lor au fost lipsite de efect. Pot refuza politicos. Asta-i viata.

– Romania a avut de suferit din cauza ineficientei vamii a utiliza diverse informatii furnizate la serviciile secrete in ceea ce priveste combaterea traficului de droguri. Chiar fostul presedinte Ion Iliescu acuza la un moment dat Autoritatea Vamala de faptul ca protejeaza traficul de droguri.

– Ati sesizat ca nu mai avem monopul asupra vamuirii legumelor si fructelor, ca vamuirea nu se mai face intr-un singur loc? Ati observat faptul ca in Bucuresti, prin rearondarea punctelor si birourilor vamale, au fost taiate mare parte din legaturile intre vamesi, comisionari vamali, ca nu mai exista un sistem de colecta piramidala? Ati observat ca nu mai exista macar o autorizatie de comisionar eliberata in schimbul a ceva? Ati auzit, probabil, de sistemul care se practica in trecut la eliberarea autorizatiilor de comisionar vamal.

– Nu mai exista colecta in sistem piramidal?! Ma faceti sa zambesc!

– Nu spun ca nu mai exista coruptie in vama. Coruptie exista si confirm spusele domnului presedinte Traian Basescu. Dar nu este o coruptie institutionalizata, ci o coruptie existenta in virtutea inertiei pentru ca avem aceiasi oameni. Este grav ca avem in multe locuri oameni pe aceleasi functii de conducere de ani de zile, pentru ca nu au putut fi schimbati din cauza sistemului legislativ si intre timp si-au gasit niste odgoane pe langa noii conducatori politici. Se poate face curatenie in vama, insa cu o singura conditie: sa am parghiile necesare sa ii pot schimba pe cei care nu respecta legea.

– Se vorbea despre faptul ca, pentru a ocupa o functie de conducere in vama, trebuia sa cotizezi. Dumneavoastra cat ati cotizat sa ajungeti seful vamii?

– Imaginati-va ca nu am venit din sistem. Am venit din Vaslui, unde am fost director adjunct. Din Vaslui, de unde sa strang bani sa cotizez ca sa ajung aici? Am fost instruit trei ani si jumatate pe relatia cu Comisia Europeana, m-am ocupat de cazuistica fiscala si vamala in contencios administrativ patru ani si i-am prezentat CV-ul. Asta a fost singura mea cotizatie. Poate a fost greseala vietii mele ca am prezentat acel CV. Stiam ca voi fi expus, dar nu ma gandeam ca voi avea de-a face cu ticalosi in stare pura. Sistemul vamal are cativa ticalosi in stare pura, care sunt foarte bine antrenati in batalii si foarte bine sustinuti financiar.

– Cine sunt aceste personaje?

– Sunt oameni care lucreaza de 20-25 de ani in sistem. Stiti ce inseamna sa schimbi un sef de tura pe granita de vest? Nu cred ca va imaginati!

– Imaginea de oaie neagra a breslei functionarilor aplicata vamesilor s-a datorat faptului ca a existat un sistem -ticalosit- care a permis incalcarea legii. Acel sistem ticalosit mai are promotori in interiorul sistemului si in ziua de astazi.

– Evaluarea mea este identica cu a dvs.: vama a fost folosita ca un instrument prin care s-au colectat sume imense. Dar mie imi pare rau ca acum, cand facem eforturi deosebite pentru a imbunatati activitatea si imaginea sistemului, se incearca se puna aceeasi stampila pe activitatea vamii. Sunt zone, repet, in care activitatea s-a transformat radical. De exemplu, Constanta Sud, fapt evocat si de catre domnul presedinte Basescu.

– Cum colaboreaza institutia dvs. cu serviciile de informatii?

– Lucram excelent cu serviciile de informatii. Majoritatea descoperirilor, a subevaluarilor, a contrafacerilor le-am instrumentat numai pe baza informatiilor venite de la serviciile speciale de informatii. Foarte putine descoperiri sunt acidentale, pentru ca noi nu controlam suta la suta.

– Care este legatura cu Politia de Frontiera? Stiu ca erau anumite animozitati in trecut.

– Exceptionala. Stiu ca o sa va surprinda. Probabil ca mai exista mici animozitati la nivelul de jos, pentru ca acolo mai intervin anumite pasiuni locale. Insa la nivel mediu si la varf, conlucrarea este excelenta.

– La un moment dat, oficiali din sistemul vamal reclamau restrangerea atributiilor Politiei de Frontiera. Cum vedeti dvs. acest aspect?

– Din punct de vedere strict legislativ, lucrurile sunt foarte clare. Nimeni nu isi poate imagina in perspectiva integrarii in UE si a gestionarii unei frontiere exterioare comune se va renunta la anumite atributii ale Politiei de Frontiera in favoarea altei autoritati. Din contra, probabil ca vor spori atributiile Politiei de Frontiera, pentru ca vom gestiona spatiul Schengen. Este sesizabila probabil o anumita interferenta a activitatii celor doua institutii, insa acest fapt se datoreaza inadvertentelor de organizare la nivel local.

– In momentul aderarii Romaniei la UE, vor fi desfiintate vamile de exterior.

– Abia astept…

– In perspectiva integrarii in UE, in vama romana vor fi operate reduceri de personal?

– Nu. Vama romana lucreaza cu un deficit de personal cum nu se mai intalneste in celelalte vami europene. Motivul este acela ca nu se mai fac angajari din cauza ca exista o perceptie negativa vizavi de aceasta institutie. Se considera ca vamesul este un om care cauta in bagaje, controleaza un tir, eventual ia o spaga si pleaca acasa. Insa se uita ca vama este o chestiune mult mai complicata. Vama romana are 4.100 de angajati, vama bulgara are 3.950 de angajati, in conditiile in care are doar 40% din operatiunile de vamuire ale Romaniei. Ungaria, chiar daca este o tara mai mica, dar cu un nivel mai crescut al operatiunilor comparativ cu noi, avea la momentul integrarii in UE 7.900 de angajati, iar acum are cu aproximativ 1.000 de angajati mai putin. Nu vom opera reduceri de personal pentru ca vom prelua diverse activitati prinse in programul de guvernare. Vom colecta, de exemplu, accizele de la interior, la cafea, tutun, alcool etc. In cvasitotalitatea statelor comunitare, de asa ceva se ocupa vama. Deci vama romana nu va avea un somer, chiar daca activitatea de vamuire se va reduce cu circa 65%. S-ar putea insa sa plece din personal aceia care nu vor accepta sa-si piarda posturile din zona de vest si de sud si sa-si asume noi posturi.

– Care este nivelul de pregatire al vamesilor? Sunt vamesii romani pregatiti sa se adapteze rapid la cerintele europene?

– Nu s-au mai facut angajari de prin 1992, 1993. Media de varsta a personalului este cu mult prea ridicata comparativ cu nevoile. Ganditi-va ca din ianuarie 2007 intram in UE si un vames roman va trebui sa comunice prin intermediul retelelor computerizate cu omologii sai europeni si sa ingaime macar cateva cuvinte in engleza, va trebui sa stie sa utilizeze noile sisteme de comunicare. In prezent, doar jumatate din vamesi sunt pregatiti, altii sunt in ultima perioada a carierei. Insa, cu siguranta, pana la momentul aderarii in UE, tot personalul vamii romane va fi pregatit sa faca fata provocarii europene.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.