Home Sănătate Medicul de familie va avea plafon la prescrierea compensatelor

Medicul de familie va avea plafon la prescrierea compensatelor

DISTRIBUIŢI

Medicul de familie va avea la dispoziție o sumă pentru prescrierea de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, altele decât cele din programele naționale de sănătate, potrivit proiectului privind acordarea asistenței medicale în 2009 aflat în dezbatere publică. 
Mai mult, același proiect prevede ca medicul de familie să nu mai transcrie acte medicale cum ar fi concedii medicale, bilete de trimitere pentru investigații paraclinice, bilete de trimitere pentru consultații de specialitate sau internare. Și medicul de specialitate din ambulatoriu clinic va avea plafon la prescrierea medicamentelor. Astfel, acesta va avea la dispoziție o sumă pentru prescrierea de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu altele decât cele din programele naționale de sănătate. Tot ca o noutate, contractul cadru prevede că în situația în care un medic are mai multe specialități clinice confirmate prin ordin al ministrului Sănătății, acesta își poate desfășura activitatea în baza unui singur contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, putând acorda și raporta servicii medicale aferente specialităților respective, în condițiile în care cabinetul medical este înregistrat în Registrul unic al cabinetelor pentru aceste specialități. Pentru medicii din specialitățile paraclinice care își pot desfășura activitatea la unul sau mai mulți furnizori aflați în relație contractuală cu Casele de asigurări de sănătate au fost introduse două condiții și anume că furnizorii la care își desfășoară activitatea trebuie să se afle în raza administrativ-teritorială a aceleiași Case de asigurări de sănătate sau în ale celor învecinate, iar programul de lucru al medicului cuprins în contracte nu trebuie să depășească 52,5 ore pe săptămână. O altă noutate a contractului cadru (COCA) prevede că și pentru serviciile de acupunctură, fitoterapie, homeopatie și planificare familială asigurații trebuie să aibă bilet de trimitere.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.