Home Sănătate România, țara mamelor-copii

România, țara mamelor-copii

DISTRIBUIŢI

Ar trebui să se joace cu păpușile sau să stea cu prietenele. Însă lipsa unei educații sexuale duce la apariția unei sarcini, care le răpește ultimii ani ai adolescenței. Sunt încărcate de o povară prea grea pentru umerii lor și sunt expuse la diverse forme de discriminare. Sunt copii care fac copii. Iar numărul acestora este îngrijorător de mare. De altfel, după Marea Britanie, România ocupă locul doi în Europa în ceea ce privește numărul de nașteri înregistrat la adolescente, potrivit unui raport al Uniunii Europene. În anul 2005, la grupa de vârstă 15-19 ani s-au înregistrat aproape 18.000 de întreruperi de sarcină legale, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul avorturilor din acel an. De asemenea, în același an s-au înregistrat 28.536 de nașteri la adolescente între 15 și 19 ani. Dintre acestea, 527 au aparținut unor mame sub 15 ani. Altfel spus, o adolescentă din 50 face anual avort, iar una din 23 devine mamă.
Sarcina la adolescentele până-n 19 ani a devenit o problemă globală, care reprezintă un motiv de îngrijorare inclusiv pentru țările dezvoltate din vestul Europei și care a făcut obiectul multor programe sociale.
Conform datelor furnizate de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), sarcina reprezintă principala cauză a decesului la tinerele femei între 15 și 19 ani din întreaga lume, din cauza complicațiilor la naștere și a avorturilor ilegale sau nesigure. În România anului 2005, la grupa de vârstă 15-19 ani, s-au înregistrat aproape 18.000 de întreruperi de sarcină legale, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul avorturilor din acel an. De asemenea, în același an s-au înregistrat 28.536 de nașteri la adolescente între 15-19 ani. Dintre acestea 527 au aparținut unor mame sub 15 ani. Aceste date plasează România pe locul 2 în Europa, conform unui raport al Uniunii Europene, după Marea Britanie (50.160 nașteri). De remarcat este că în Marea Britanie, în urma acestor statistici, guvernul a demarat o serie de programe guvernamentale susținute. SECS încercă să atragă atenția asupra numărului mare de mămici minore, organizând în întreaga țară o serie de activități de informare adresate tinerelor. De asemenea, astăzi se sărbătorește pentru a doua oară în România și în lume, Ziua Mondială a Contracepției. În România, anul acesta, tema este incidența sarcinilor la adolescente. "Anual în România, în jur de 29.000 de fete tinere până în 19 ani devin mame. Alte aproape 18.000 au avut un avort. Anul acesta, de Ziua Mondială a Contracepției, vrem să le atragem tinerilor atenția că pot găsi răspunsuri despre viața sexuală și contracepție modernă, în presă, pe internet, și mai ales la cabinetele medicale care le stau la dispoziție", a spus Borbala Koo, Director Executiv SECS.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.