
Comisia de Disciplină a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a decis, ieri, sancționarea unui medic și a două asistente, considerate vinovate în cazul pacientului infectat cu HIV căruia i s-a recoltat sânge, apoi a fost trimis la un laborator din municipiu, fiind astfel nevoit să meargă prin oraș cu eprubetele în mână.
Astfel, medicului Irina Teodorescu (care a trimis pacientul cu eprubeta infectată cu HIV prin oraș) i s-a ridicat dreptul de a mai profesa până la sfârșitul acestui an în cadrul compartimentului care se ocupă cu tratarea bolnavilor infectați cu HIV. În schimb, va putea lucra într-o altă clinică a aceluiași spital, potrivit managerului Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, citată de Mediafax. De asemenea, două asistente medicale de la același compartiment, aflate în momentul respectiv la lucru, au fost sancționate cu avertisment scris. În luna decembrie, pacientul a mers la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pentru a-și face analizele, iar după ce i s-a recoltat sânge, medicul Irina Teodorescu l-a trimis la un laborator privat din oraș, motivând că spitalul nu dispune de reactivi pentru efectuarea analizelor respective. La acel moment, infecția cu HIV era confirmată. Bolnavul era sub tratament, iar medicul cunoștea acest lucru și îl avea în evidențe, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din Iași, Mihnea Hurmuzache. Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a declanșat o nouă anchetă după ce a primit informații că ar mai exista medici care ar fi trimis pacienți la diverse laboratoare din oraș, aceștia având probele biologice asupra lor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















