Peste 13.000 de familii au instiintat, de la inceputul anului si pana la 1 aprilie, directiile de protectia copilului din tara ca isi vor lasa copiii in grija rudelor sau a prietenilor in perioada cat sunt plecati la munca in strainatate, a informat Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), citata de agentia Mediafax.
Conform prevederilor Ordinului nr. 219/2006 al ANPDC, cei care intentioneaza sa plece in strainatate sunt obligati sa se prezinte la directiile de asistenta sociala din raza unde au domiciliul pentru a furniza date cu privire la persoanele in grija carora vor ramane copiii. Asistentii sociali trebuie sa monitorizeze situatia acestor copii.
La nivel national, aproximativ 18.000 de copii sunt monitorizati de reprezentantii directiilor teritoriale, dintre acestia 502 aflandu-se in centrele de plasament. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate in judetele Suceava, Vrancea, Neamt, Valcea, Tulcea si Dambovita. Pe de alta parte, numarul copiilor din Bucuresti si Giurgiu monitorizati in perioada cat parintii sunt plecati la munca peste hotare este mic.
Presedintele ANPDC, Bogdan Panait, a precizat, citat de agentia Mediafax, ca se cauta o formula juridica in baza careia parintii care pleaca la munca in afara granitelor sa garanteze ca au in grija cui sa lase copiii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















