Home Social 22.000 de surdomuți cer sprijin autorităților pentru a avea acces la serviciul...

22.000 de surdomuți cer sprijin autorităților pentru a avea acces la serviciul 112

DISTRIBUIŢI

Persoanele cu dizabilități de auz și vorbire nu pot utiliza serviciul 112 pentru semnalarea cazurilor de urgență datorită problemelor de comunicare cu operatorii. Peste 22.000 de surdomuți cer sprijin autorităților pentru susținerea unui proiect, pilotat deja în școlile speciale din opt județe din România pentru remedierea acestei dificultăți de comunicare de importanță majoră pentru situațiile de urgență.
„Două proiecte premiate la Gala Societății Civile, pot muri astăzi, impactul fiind unul negativ asupra a 22.000 de surdomuți. Împreună cu profesioniști din Serviciul de Telecomunicații Speciale, am găsit soluții tehnice pentru ca apelurile surdomuților să poată ajunge și să fie înțelese în Dispeceratele 112. Numărul beneficiarilor a crescut, dar bugetul este prea mic pentru plata susținerii la nivel național a acestui proiect. Legislația există, dar nu este creată forma legală de plată a interpreților autorizați. Mai mult, un surdomut, din ajutorul acordat de stat, de 234 de lei, nu-si poate cumpăra un telefon prin care sa poată face și apeluri video în caz de urgență și nici nu poate suporta costul unui abonament“, a spus, luni, președintele Asociației 1 Iunie 2001, Ionica Tarău. Potrivit acesteia, apelul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire rămâne un semnal de alarmă pentru cei care pot face ca serviciul 112 să poată funcționa și pentru cei fără glas. Majoritatea celor peste 22.000 de oameni în această situație sunt elevi care învață în școli speciale.
Dupa trei ani de investiții, în noiembrie 2011, s-a semnat prima colaborare cu Ministerul Muncii și Serviciul de Teleco­municații Speciale. „Proiectul a prins contur în județe Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galați și Iași, inițiatorii proiectului fiind nonstop la dispoziția celor fără auz și comunicare verbală, prin câteva telefoane și câțiva angajați. Parțial, am fost sustinuți cu aparatura necesară, abonament la telefoane și plata unor salariați. În 2011, s-a lucrat la baza de date din care s-a identificat, cu fiecare Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul real de persoane care au deficiențe de comunicare verbală“, a mai spus Tarcău.
Potrivit reprezentantului societății civile, principala problemă privind continuarea proiectului este cea de ordin financiar. „Parteneriatul public-privat există, însă nu există sursa financiară pentru ca acei peste 22.000 de cetățeni surdomuți să poată apela gratuit la serviciul 112“, a conchis Ionica Tarău.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.