Home Social 4.000 de bicicliști au protestat împotriva amplasării pistelor pe trotuar

4.000 de bicicliști au protestat împotriva amplasării pistelor pe trotuar

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 4.000 de bicicliști au participat sâmbătă la un marș de protest în Capitală, pentru a atrage atenția asupra faptului că reamplasarea pistelor pentru biciclete pe trotuar nu este o soluție.
Bicicliștii s-au adunat în jurul orei 14.30 în zona Parcului Izvor, de unde au plecat în marș pe Splaiul Independenței, au trecut prin fața sediului Primăriei Capitalei, apoi s-au întors la Parcul Izvor. Circulația rutieră pe Splaiul Independenței a fost restricționată în timpul marșului bicicliștilor. Marian Ivan, reprezentant al Comunității Bicicliștilor din București și președintele Organizației pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), a declarat că s-a dorit să se ajungă în fața Primăriei Capitalei în semn de protest față de declarațiile primarului Sorin Oprescu privind reamenajarea pistele pentru bicicliști pe trotuare, în condițiile în care acestea "s-au dovedit a fi neviabile". Organizatorii acțiunii de protest au susținut că dacă trei la sută dintre bucureșteni renunță la autoturisme și aleg bicicleta sau transportul în comun, se eliberează o șosea cu patru benzi și o lungime de 70-100 de kilometri, "suficient cât să se elibereze tot Bucureștiul de ambuteiaje".Aceștia au precizat că amenajarea pistelor pentru bicicliști pe trotuare nu reprezintă o soluție, în condițiile în care 80 la sută dintre pistele realizate în 2008 și 2011 au fost declarate ilegale de către Poliția Rutieră.
Marșul de protest, desfășurat sub sloganul "Nu vrem piste pe trotuar!", s-a încheiat în jurul orei 17.00.  Comunitatea Bicicliștilor din București este o o comunitate informală care militează pentru dezvoltarea unor politici și a unei infrastructuri care să încurajeze mobilitatea urbană, în scopul îmbunătățirii calității vieții. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi, la o întâlnire cu reprezentanți ai asociațiilor care promovează mersul pe bicicletă, că municipalitatea va amenaja piste pentru bicicliști, însă numai în zonele unde studiile de specialitate vor arăta "că se poate, că este sigur".

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.