Acasă Social Academicianul Cătălin Zamfir: vârful îmbolnăvirilor în România de COVID-19 a fost atins...

Academicianul Cătălin Zamfir: vârful îmbolnăvirilor în România de COVID-19 a fost atins pe 29 aprilie

DISTRIBUIȚI

Vârful îmbolnăvirilor de COVID-19 a fost atins în România pe 29 aprilie, când a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri active, a afirmat, joi, directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, academicianul Cătălin Zamfir.

„Noi de mult am depăşit punctul de vârf al îmbolnăvirilor. După calculele existente, în 29 aprilie s-a atins vârful, şapte mii şi ceva de bolnavi activi, iar acum am scăzut de la şapte mii şi vreo şapte sute la vreo patru mii trei sute de bolnavi activi. Dacă acest trend va continua, sperăm că va continua, înseamnă că ne putem apropia de un punct terminus al îmbolnăvirii”, a declarat Cătălin Zamfir în cadrul unui simpozion desfăşurat la Muzeul Goleşti, în judeţul Argeş.

În opinia sa, criza medicală a avut şi un efect pozitiv, românii devenind „conştienţi de interesul naţional”.

„Pentru prima oară în ultimii mulţi ani, statul a început să devină mult mai activ”, a subliniat directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Academicianul Cătălin Zamfir a participat, joi, la simpozionul cu tema „Consecinţele pandemiei asupra societăţii. Cum va arăta viaţa după COVID?”, organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Argeş în parteneriat cu Academia Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.