Două tramvaie au fost implicate într-un accident, ieri în jurul orei 12:20, în cartierul Rahova, zona intersecției Calea Rahova cu strada Sebastian. "Accidentul a avut loc în jurul orei 12:27, la intersecția Calea Rahovei cu strada Sebastian, un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depoul Alexandria intrând în coliziune cu un alt tramvai al liniei 32 care mergea spre Piața Unirii", a declarat Brândușa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al RATB. Traficul a fost închis din toate cele patru sensuri ale intersecției, urmând ca imediat ce traficul va fi deschis în zonă, să se introducă și un mijloc de transport care să circule pe traseul tramvaielor.
Lucian Diniță, șeful Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a declarat la scurt timp după producerea accidentului că problemele sunt la nivelul transportului public din România și acestea trebuie rezolvate privind întreaga rețea de transport public de persoane, dar accidentul de față nu este unul grav. "E o problemă pe care o s-o discutăm și cu conducerea RATB, (…) despre ceea ce înseamnă prevenție în transportul public de persoane", a spus Diniță. Întrebat despre victimele accidentului, Diniță a spus că sunt două victime cu leziuni grave și este posibil să fie mai mulți răniți ușor. ”Există și posibilitatea unei greșeli făcute de unul dintre vatmani” a adăugat Lucian Diniță spunând că nu poate exclude această ipoteză atâta timp cât nu s-au stabilit cauzele exacte ale ciocnirii celor două vehicule. ?ê?£eful IGPR a adăugat că, deși accidentul de miercuri "nu e unul grav", acesta vine la câteva săptămâni după cel în care au fost implicate trei tramvaie la pasajul Lujerului, ceea ce "este regretabil".
Printre persoanele care erau în cele două tramvaie, mai multe au intrat în stare de șoc sau au fost victimele unui atac de panică. Conform lui Constantin Olteanu, reprezentant SMURD, la spital au fost transportate 18 victime cu leziuni ușoare. ”La fața locului s-au deplasat 14 ambulanțe cu paramedici, o ambulanță cu un medic, mașina medicului de urgență și o mașină pentru transportul de persoane”, a declarat Olteanu. Printre victime se află doi gemeni de 11 ani care au suferit răni ușoare și vatmanii care au fost duși la spital având afecțiuni craniocerebrale, fără complicații dar fiind încă în stare de șoc, a mai adăugat Constantin Olteanu. Primele șase victime ale accidentului de tramvai din Rahova au fost transportate la spitalele Universitar și Bagdasar din Capitală, a declarat coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.”Nici una din victime nu este în stare grav. Primele șase victime ale accidentului au fost transportate la spitalele Universitar și Bagdasar din Capitală”, a spus Bogdan Oprița. "Optsprezece victime au fost transportate la spitalele Elias, Universitar, Floreasca și Bagdasar. La fața locului se mai află două echipaje SMURD care acordă îngrijiri medicale", a spus Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU București. Printre victimele cu răni serioase se află și un copil de 10 ani care a suferit o fractură de coloană vertebrală
Anchete și dosare penale
Brigada Rutieră a Capitalei va deschide un dosar de cercetare privind accidentul în care au fost implicate cele două tramvaie, fiind deja demarate audierile martorilor și părților implicate, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Brigăzii, Andrei Codău. Acesta a precizat că traficul este blocat în zonă și recomandă rutele ocolitoare Sălajului și 13 Septembrie. O anchetă a fost demarată și de Regia Autonomă de Transport București, urmând ca în funcție de rezultate să se ia măsurile legale cu privire la acest caz.
Considerând numărul crescut de accidente rutiere în care sunt implicate vehicule de transport public de persoane, s-au creat petiții pentru îmbunătățirea tramvaielor, șinelor și găsirea unor metode care să prevină astfel de evenimente dramatice. Deși în ultimul an au existat încercări de modernizare a transportului de persoane, acestea nu au avut succes. Unul dintre cele două tramvaie achiziționate din Polonia de primăria Cluj a fost implicat într-un accident la mai puțin de două luni de la punerea în circulație iar cel de-al doilea s-a defectat chiar în ziua inaugurării. La Ploiești, oamenii au decis să ia atitudine cu privire la prevenirea accidentelor de acest gen și au creat o petiție prin care cer modernizarea tramvaielor și șinele pe care circulă acestea. "Tramvaiul reprezintă un mijloc de transport în comun foarte util pentru locuitorii orașului Ploiești. Din păcate însă, căile de rulaj sunt învechite, ceea ce reduce viteza de deplasare a tramvaielor. Prin această petiție rugăm primăria orașului Ploiești să demareze acțiuni de modernizare a liniilor de tramvai" se cere în petiția ploieștenilor.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















