Detalii șocante ies la iveală la mai bine de două săptămâni de când o ieșeancă a murit în urma unei operații de remodelare a sânilor. Familia femeii îl acuză pe medic că a operat-o fără să aibă analizele medicale ale acesteia.
Chirurgul a investigat-o abia la o zi după intervenție, iar rezultatul arăta clar că pacienta avea o infecție în corp și nu ar fi trebuit operată. Femeia de 28 de ani a fost operată pe 31 ianuarie, la o clinică privată din Iași, fără a i se face în prealabil analizele medicale. Pacienta a fost investigată după operație, iar din buletin a reieșit că avea o infecție generalizată în corp. „Eritrocitele, hemoglobina, leucocitele, limfocitele – toate acestea le puteți vedea încadrate. Toți acești indici pun în discuție în urma unei examinări a sângelui o infecție care nu i-ar fi dat dreptul niciodată domnului Popa să intervină chirurgical“, a spus Lucian Papacostea, avocat. În plus, familia victimei susține că esteticianul a pus-o să semneze contractul medical, asta deși femeia nu știa să scrie sau să citească. Medicul Lucian Popa a refuzat să comenteze acuzațiile rudelor femeii. „Punctul meu de vedere poate fi făcut public după ce există un răspuns de la rezultatele de anatomie patologică. În momentul de față, atâta vreme cât nu există un rezultat nu am ce să vă spun“, a spus chirurgul Lucian Popa.
După intervenția de remodelare a sânilor, femeia de 28 de ani a intrat în stop cardio-respirator. Ea a fost dusă în comă de la clinica privată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde a murit la 20 de ore de la operație. Poliția, Parchetul și Colegiul Medicilor au deschis o anchetă în acest caz.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















