Sunt deja știute efectele negative ale abuzului de alcool, însă, conform unui studiu recent chiar și în cantități mici, alcoolul poate provoca probleme grave de sănătate. Mai puțin de două pahare pe zi pot crește semnificativ riscul dezvoltării cancerului de sân, este avertizarea specialiștilor care au descoperit că un comsum moderat de alcool a fost asociat dezvoltării cancerului.
În consecință, alcoolul este una din cauzele principale ale cancerului, chiar dacă puține persoane realizează că și o cantitate mică le poate pune sănătatea și chiar viața în pericol. Cercetătorii americani au descoperit că 3,5 la sută dintre decesele prin cancer au fost puse pe seama băuturii.
Deși legătura dintre consumul de alcool și dezvoltarea cancerului de sân este adesea trecută cu vederea, conform oamenilor de știință alcoolul se face vinovat de 15 la sută dintre decesele cauzate de cancerul la sân. Cercetarea publicată în American Journalof Public Health a scos în evidență faptul că alcoolul este una dintre cele mai cancerigene substanțe și cauzează cele mai multe cazuri de cancer bucal, cancer în gât și cancer la ficat.
Conform calculelor profesorului Marl Bells, directorul Centrului de Sănătate Publică din Liverpool, alcoolul se face vinovat de moartea prin cancer a 9.000 de persoane, dintre care 1.500 prin cancer de sân. „Nu există o limită sigură în ceea ce privește consumul de alcool și toată lumea ar trebui să cunoască riscurile, de aceea anunțurile cu consumul responsabil ar trebui înlocuite cu cele care se referă la riscuri și în special, riscul de cancer“, explică profesorul Bells.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















