Acasă Social Alianța Medicilor: statul dă românilor iluzii de servicii de sănătate

Alianța Medicilor: statul dă românilor iluzii de servicii de sănătate

DISTRIBUIȚI

De 26 de ani sistemul sanitar din România moare puțin în fiecare zi. Politicienii care pentru cea mai mică intervenție chirurgicală pleacă la Viena sau în Turcia nu-și fac griji pentru sănătatea populației. De ce și-ar face, doar votul omului bolnav este egal cu votul omului sănătos. Astăzi, președintele Alianței Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, dr. Bogdan Tănase a luat din nou atitudine printr-un comunicat de presă:

„Trăim în România. Pentru că așa am ales. Motivele, bune sau rele, țin de fiecare dintre noi. Totuși, dacă am ales să rămânem aici, atunci avem o datorie. Iar astăzi, acum, este datoria de a ne trezi. Fiindcă până acum, o breaslă întreagă, noi am dormit.

Am dormit legănați de minciuni. Una dintre ele: facem cea mai multă școală, deci suntem îndreptățiți să cerem cel mai mult de la societatea în care trăim. O alta: facem multe sacrificii, nopți nedormite, familii destrămate, sănătate pierdută, în schimbul cărora trebuie să primim ceva înapoi. La fel: suntem importanți pentru stat, fiindcă fără noi nu poate asigura sănătate.

A sosit momentul să ne trezim și să privim realitatea așa cum este ea. Nu, nu suntem importanți pentru stat fiindcă nu Sănătate vrea statul român să dea cetățenilor săi, ci iluzia de servicii de sănătate, în așa fel încât să stea liniștiți și să muncească mai departe.

Nu, sacrificiile noastre nu sunt importante pentru nimeni decât pentru noi, fiindcă sunt mânjite de dezonoranta etichetă a șpăgii, pe care tot statul ne-o lipește. Nu, nu contează câtă școală am făcut fiindcă nu pregătirea contează în societatea în care trăim.

Sunt câțiva medici care s-au trezit. Care au ales să spună lucrurilor pe nume. Care au ieșit în strada pentru ei și pentru voi, restul. La început au fost 20. Apoi au fost 200. În curând, vor fi 2000. Și asta pentru că ideile au forța lor. Ideea că medicul este și trebuie să fie important în orice societate este evidentă. Numai o societate bolnavă cum a fost cea comunistă a putut susține altceva, și numai o societate bolnavă cum e cea în care trăim poate perpetuă o stare de lucruri anormală. Vina este a noastră, în primul rând. Dacă aruncăm vina întotdeauna pe alții, este o dovadă de imaturitate. Vina este a noastră fiindcă am ales să privim în altă parte la 26 de ani de la Revoluție, și mulți dintre voi așa privesc. Vina este a noastră fiindcă i-am lăsat pe alții să vorbească pentru noi.

Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical a început o mișcare. Sindicate din Craiova, și nu din București, au început o mișcare. Și alții se vor alătura.
Nu stați pe margine ! Măcar o dată, aveți curajul să vă treziți și să priviți realitatea !
E greu. E un act de curaj, dar trebuie făcut !”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.