– Candidatii vor sustine un examen scris si unul oral, pe legislatie administrativa si financiara, si testele vor fi de tip grila
– Amenzile pentru lipsa atestatului de administrator ajung la 15 milioane de lei, fiind suportate de asociatia de locatari
Asociatiile de locatari vor avea in curand numai administratori de bloc atestati. Pana la sfarsitul anului, toti cei care conduc asociatiile vor fi obligati, potrivit unei hotarari de guvern, sa sustina un examen pentru a-si demonstra competenta in domeniu. De la inceputul acestei saptamani, administratorii bucuresteni s-au prezentat deja la sediile registraturilor pentru a-si depune dosarele in vederea sustinerii testelor.
Fiecare candidat trebuie sa completeze o cerere care poate fi obtinuta gratuit de la sediul registraturii sectorului de care apartine. Administratorii vor sustine atat un examen scris, cat si unul oral. Testele vor fi de tip grila si vor avea intrebari din contabilitate si din domeniul administrativ. Cei care nu se vor prezenta la examen risca sa primeasca sanctiuni. Inscrierea la examen se face pe baza unui dosar care cuprinde curriculum vitae, copii ale actelor de stare civila, ale celor de studii, certificatul de pregatire profesionala emis in conditiile legii, precum si cazierul judiciar. In plus, candidatii trebuie sa aiba recomandarea presedintelui comitetului executiv al asociatiei de proprietari. Cei care s-au prezentat pana in prezent la sediile registraturilor cred ca un asemenea test este bine venit. La randul lor, autoritatile locale declara ca atestarea este necesara pentru a preintampina fraudele care se comit la asociatiile de locatari.
Administratorii trebuie sa sustina testul grila din urmatoarea bibliografie:
– Legea nr. 114/1996, modificata si completata
– OG nr. 85/2001 aprobata prin Legea nr. 234/2002
– HG 400/2003
– Legea nr. 82/1991, Legea contabilitatii; (Ordinul nr. 2329/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii in partida simpla de catre persoanele juridice fara scop lucrativ);
Candidatii trebuie sa aduca copiile dupa actele de stare civila si actele de studii legalizate la notar.
Toti administratorii de blocuri trebuie testati pana pe 31 august. In caz contrar, presedintele asociatiei este pasibil de amenda intre 2 si 15 milioane de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















