
Aproximativ 550 de tone de carne au fost blocate de polițiști în urma unui control efectuat într-un complex comercial din Sectorul 2 al Capitalei, vizând mai multe societăți comerciale ai căror reprezentanți ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 6 milioane de lei.
Vineri, polițiștii bucureșteni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Poliția Sectorului 2 au verificat mai multe societăți comerciale dintr-un complex din Sectorul 2 al Capitalei, care sunt specializate în comercializarea produselor agroalimentare provenite din spațiul intracomunitar. Acțiunea a fost desfășurată în baza datelor și informațiilor cu privire la faptul că reprezentanții societăților comerciale în cauză nu înregistrează în evidențele financiar-contabile toate operațiunile efectuate, cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor și a impozitelor datorate către bugetul consolidat al statului român. Astfel, în perioada 2012 – 2013, reprezentanții societăților comerciale nu au declarat organului fiscal achiziții intracomunitare în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, prejudiciind în acest fel bugetul de stat cu suma de aproximativ 6 milioane de lei, reprezentând valoarea TVA.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor – Poliția Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Irina Tracy
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















