Acasă Social Asociația Dăruiește Viață îl dă în judecată pe Profesorul Burnei

Asociația Dăruiește Viață îl dă în judecată pe Profesorul Burnei

DISTRIBUIȚI

Sub titlul „Asociația Dăruiește Viață îi va cere anchetatului penal, Profesorul Burnei, să probeze în instanță acuzațiile grave făcute în numele lui la adresa organizației”, ONG-ul a eăspuns printr-un comunicat atacului de astăzi al celebrului ortoped:

„Asociația “Dăruiește Viață” este din nou ținta unor atacuri calomnioase și denigratoare din partea echipei de PR a  profesorului Burnei. Acesta din urmă este acuzat de procurori că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii și că pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.
Un comunicat de presă trimis pe 28.07.2017 către toate instituțiile de media din România, în numele profesorului Burnei, sugerează în mod calomnios că “Asociația Dăruiește Viață”, președintele acesteia, Carmen Uscatu, și o voluntară cu care colaborăm, Alina Vasea, ar avea interese ilicite și chiar financiare în îndepărtarea chirurgului ortoped Gheorghe Burnei de la spitalul Marie Curie.

Aceste alegații sunt o defăimare, lipsită de orice fundament, menite doar să arunce o perdea de fum peste acuzațiile aduse la adresa profesorului Burnei, de către procurori, în cadrul unei operațiuni de reconstrucție a imaginii lipsite de orice etică.

Îi vom cere în instanță domnului Profesor Burnei să probeze toate aceste acuzații.

Pentru că munca noastră a fost împroșcată cu noroi, pentru că purtăm răspunderea tuturor copiilor și a bolnavilor pe care îi sprijinim și care cred în noi, pentru că cerem în fiecare zi donatorilor noștri, persoane fizice și companii, să aibă încredere în noi, precizăm:

Am aflat prima oară de activitatea dr. Gheorghe Burnei de la părinți îndurerați, care căutau cu disperare bani pentru operațiile, protezele, tratamentele recomandate de acesta. Primele emailuri au venit la “Asociația Dăruiește Viață” în anul 2013. Întrucât legislația românească prevede gratuitatea tratamentului pentru copii, am încercat să înțelegem de ce părinții solicită sprijin financiar. Noi nu finanțăm tratament pentru pacienți, deoarece banii din donații merg doar către proiecte de renovare a secțiilor din spitale, dar lucrăm cu voluntari care încearcă să găsească soluții, pentru cei aflați în nevoie, în țară sau în străinătate.

I-am ajutat pe oamenii care ne solicitau sprijinul VOLUNTAR și fără niciun fel de cost, contrar denigrărilor făcute în numele Profesorului Burnei, de către responsabilul de comunicare al acestuia. Ajutorul a depins de la caz la caz: i-am ajutat să ia legătura cu alți medici, din țară sau din străinătate și să ceară o a doua opinie. I-am ajutat să își cunoască drepturile și să le ceară. Faptul că această a doua opinie a unor medici a scos la iveală probleme în modul de tratare a lor ține tocmai de tratamenul aplicat și nu de noi.

România este membră a UE din 2007, iar cetățenii români beneficiază de drepturile pe care orice cetățean european le are: acela de a primi tratament într-un stat european, atunci când tratamentul nu este disponibil în timp util în țara de origine. În cazul copiilor cărora li se cereau bani pentru dispozitive medicale, obținerea formularului E112 era perfect legal, așa că i-am consiliat pe părinți să-și ceară și să obțină aceste drepturi. Mai multe cazuri au ajuns astfel, în baza formularului E112, în clinica din Germania, ceea ce le-a permis copiilor să aibă o viață normală, după doar o singură operație.

Nimeni din echipa noastră nu a solicitat sau încasat vreun comision din această activitate, sau din orice altă activitate a asociației noastre. Acest lucru este și imposibil, nu doar imoral și ilegal, pentru că decontarea pentru Formularul E112 se face direct între casele naționale de sănătate din cele două țări. Pacientul nu încasează vreo sumă de bani, pe care să o folosească după cum dorește.
Pe de altă parte, statul român este cunoscut în piața serviciilor medicale pentru că plătește târziu pentru asistența acordată în baza Formularului E 112. Aceste plăți se fac doar la insistențele părinților, pentru cazuri disperate, deși este dreptul fiecărui copil să primească tratament medical pentru a avea o viață normală. În plus, copiii pot merge la tratament doar atunci când un medic specialist semnează în acest sens documentul E112, iar apoi formularul este aprobat de Casa Națională de Sănătate. Deci Asociația sau voluntarii noștri nu pot facilita cu nimic utilizarea unui Formular E 112. Noi doar am pus la dispoziția părinților o informație despre drepturile lor, ceea ce vom face în continuare. În mod normal, medicii ar trebui să facă acest lucru.

Noi dăm acest sprijin în regim de voluntariat. Interesul nostru este să salvăm copiii. ”, se arată în comunicatul Asociației

Foto: daruiesteviata.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.