Pacienții care iau în mod regulat aspirină, paracetamol, ibuprofen și alte medicamente în formă solubilă prezintă un risc cu 22 la sută mai mare de a suferi un atac de cord, iar posibilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială este de șapte ori mai mare, potrivit unui studiu, informează dailymail.co.uk.
Analgezicele pe care milioane de persoane le consumă zilnic pot provoca atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale și chiar moartea, întrucât acestea conțin prea multă sare, potrivit rezultatelor unui studiu recent realizat de cercetătorii britanici. Mai mult decât atât, s-a descoperit că riscul de a muri este cu 28 la sută mai mare în cazul celor care consumă medicamentele respective. Dozele recomandate pentru unele dintre aceste calmante conțin cu 50 la sută mai multă sare decât limita zilnică maximă indicată pentru adulți.
Cercetătorii de la University College London și University of Dundee, care se află în spatele acestui studiu, recomandă pacienților să evite să se trateze, în mod regulat, cu medicamente solubile. De asemenea, aceștia îndeamnă firmele de medicamente să folosească prospecte cu tabele – asemănătoare cu cele realizate pentru alimente – de unde pacienții să se informeze despre nivelul de sare conținut de tratamente. Milioane de adulți, în special bătrânii, se bazează pe analgezice pentru afecțiuni cronice, cum ar fi artrita, în timp ce suplimentele alimentare, precum calciul, sunt luate de femeile însărcinate și cele care se află la menopauză. Mulți dintre ei preferă să consume medicamente solubile, pentru că acestea sunt mai ușor de înghițit și se crede că acționează mai repede. Însă acestea conțin un nivel ridicat de sare, pentru a se dizolva mai ușor în apă.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















