Odată cu începerea grădinițelor și a școlii, Societatea Română de Pediatrie atrage atenția asupra pericolului bolilor infecțioase, având în vedere că s-a înregistrat o creștere a incidenței bolilor contagioase în ultimul an, cu precădere în rândul copiilor când aceștia intră în colectivitate.
Unul dintre pericole este varicela, o boală extrem de contagioasă care a avut o creștere semnificativă în anul 2011, față de 2010. Astfel, numărul cazurilor noi de varicelă înregistrate în 2011 a fost cu 44% mai mare decât în 2010, în contextul în care în ultimii 4 ani s-a înregistrat o scădere constantă. În urma bolii pot rămâne cicatrici severe la nivelul pielii, care pot afecta pe termen lung încrederea în sine a copilului. De asemenea, varicela poate produce complicații precum meningită, encefalită (inflamarea creierului) sau pneumonie. Acesta este și motivul pentru care Societatea Română de Pediatrie recomandă vaccinarea împotriva varicelei.
Imunizarea copiilor prin vaccinare, înainte de introducerea lor în colectivitate, este importantă și programul de vaccinare obligatoriu este construit în jurul bolilor cu grad mare de risc. Astfel, copilul care merge la grădiniță trebuie să fi trecut printr-o serie de vaccinare antidifterie, antitetanos, anti-tuse convulsivă, antipoliomielită, anti-haemophilus influenzae B la vârsta de un an.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















