Acasă Social Bacăul, sub ape!

Bacăul, sub ape!

DISTRIBUIȚI

Precipitațiile căzute, în județul Bacău, în noaptea de luni spre marți au afectat sute de locuințe, după ce apa a ajuns în unele localități și la un metru. Astfel, potrivit bilanțului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, peste 400 de case din 19 localități băcăuane au fost distruse parțial sau total în urma inundațiilor. Opt poduri și 40 de podețe au fost luate de råurile care au ieșit din matcă și au fost distruse drumuri comunale pe o lungime de 60 de kilometri drumuri județene pe o porțiune de 14 kilometri.
Cele mai mari pagube s-au produs în municipiul Bacău, unde au fost inundate 80 de case, în comuna Blăgești – 80 de case, în Măgura – 60 de case și în comuna Mărgineni – 50 de case.
„Acum (n.r. ieri) avem probleme în cartierul CFR din municipiul Bacău, pe strada Arcadie Șeptilici, unde apa are încă un metru în unele locuri și se retrage foarte greu. Acționăm în toate zonele afectate cu motopompe, bărci și autospeciale pentru a-i ajuta pe sinistrați“, a declarat, pentru Mediafax, mr. George Enache, purtătorul de cuvånt al ISU Bacău. Ieri, a început distribuirea de apă menajeră și potabilă către sinistrați.
Totodată, pompierii din Bacău au făcut o breșă în digul påråului Negel pentru a evacua apa din cartierul Arcadie Șeptilici din municipiu, digul urmånd să fie refăcut după ce casele localnicilor vor fi salvate.
„S-a dedus că în ciuda muncii noastre cu motopompe și autospeciale de aseară (n.r. marți seară) și de dimineață (n.r. ieri dimineață) nu se întåmplă nimic. Nivelul apei nu scădea deloc. Sunt locuri unde aceasta depășea 1,5 metri“, a precizat Enache.

Cod portocaliu de inundații pe Prut, de la Oroftiana la Rădăuți
Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundații, valabil pånă astăzi, la ora 15, pe sectorul Oroftiana-Rădăuți Prut de pe råul Prut, menținånd codul galben pe råurile din nordul, nord-vestul și centrul țării avertizate astfel încă de luni. Totodată, hidrologii au instituit cod galben și pe råul Siret, în porțiunea de după Drăgești. Pe anumite råuri din bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Turului, Lăpușului, Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Tårnavelor și Oltului, creșterile de niveluri și debite „pot determina viituri rapide, cu efect de inundații locale“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.