Home Social Birocratia macina sansele unei fetite

Birocratia macina sansele unei fetite

DISTRIBUIŢI

In noiembrie 2000, presa prezenta povestea unei fetite de patru ani, suferinda de leucemie, careia Ministerul Muncii si Protectiei Sociale ii aprobase un ajutor de solidaritate in valoare de 97.000 de dolari. Fetita ar fi trebuit sa mearga la o clinica in strainatate, unde sa faca transplantul de maduva care sa ii salveze viata. Oricat ar parea de incredibil, Anastasia Andrii inca nu a parasit tara si nici nu se stie cat de curand va ajunge la clinica italiana, chiar daca a trecut mai bine de jumatate de an din momentul in care statul roman i-a pus la dispozitie banii salvatori.

O chestiune de zile, cel mult saptamani

Din cauza birocratiei incredibile care guverneaza institutiile statului, dar si a unei serii de ghinioane care nu au putut fi prevazute, ajutorul pe care statul roman a decis sa il acorde copilei de patru ani pentru a se face sanatoasa ar putea sa ajunga prea tarziu la destinatie – Clinica -Sfanta Margareta- din Torino.

Pe 22 decembrie, cand cei 97.000 de dolari au intrat in contul Directiei de Sanatate Publica Botosani, era cunoscuta foarte bine clinica italiana din Perugia si medicul care trebuia sa o opereze pe Anastasia. Formalitatile necesare plecarii fetitei erau, la acea vreme, o chestiune de zile, cel mult saptamani. In ianuarie 2001 insa, medicul perugian se muta in alta tara, asa ca parintii micutiei Anastasia se trezesc intr-o situatie disperata.

Medicul curant al copilului, dr. Ingrid Miron, de la Spitalul -Sfanta Maria- din Iasi, incepe demersurile pentru identificarea unei alte clinici italiene de hematologie, Italia practicand, se pare, cele mai mici tarife pentru transplantul medular. Abia pe 11 aprilie, Directia de Sanatate Publica este instiintata de dr. Miron, printr-un e-mail, ca a fost identificata Clinica -Regina Margareta- din Torino, unde un anume medic Madon este interesat sa realizeze transplantul fetitei, cu conditia sa afle mai multe informatii despre starea ei si sa primeasca, firesc, un aconto din cei 97.000 de dolari.

Cine stie cum se transfera banii?

Pana la primirea celei de-a doua invitatii in Italia pentru Anastasia, Directia de Sanatate Publica Botosani, in contul careia Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale virase banii, a incercat sa transfere suma catre DSP Vrancea, unde familia fetitei este flotanta in acest moment. -Copilul nu este in evidentele noastre la Botosani si am considerat ca e normal ca banii sa fie gestionati de catre institutia de sanatate in raza careia se afla in acest moment, insa a fost cu neputinta transferul de bani-, ne-a explicat dr. Tamara Ciofu, directorul DSP Botosani.

Dupa 11 aprilie, conducerea DSP a corespondat in permanenta cu Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, cu Directia de Munca Botosani, in speranta ca va obtine raspunsuri clare privitoare la modul in care suma destinata fetitei sa poata intra in conturile clinicii italiene, insa nu s-a primit nici un raspuns in acest sens.

Culmea ghinionului, in aceasta perioada, atat doctorul Madon din Torino, cat si doctorita Miron, unica persoana din Moldova care poate sa isi dea avizul pentru plecarea unui copil la transplant medular (!), au fost plecati in SUA, asa ca deplasarea Anastasiei a fost intarziata si mai mult.

-Din martie, de cand am venit la Directie, cred ca nu a trecut saptamana fara sa repun in discutie cazul copilului cu leucemie. Micuta ar fi fost demult plecata, daca ar fi existat posibilitatea ca banii sa fie dati familiei in mana, sa se ocupe singura de plecare. Procedurile financiare cer insa ca banii sa fie virati direct clinicii straine, insa numai dupa ce clinica trimite un aviz de cheltuieli, adica un intreg lant birocratic. Din cauza birocratiei, starea de sanatate a copilului s-ar fi putut inrautati. Sa speram ca acest caz este un semnal de alarma pentru ca sistemul de gestionare a acestor ajutoare de solidaritate sa fie mult simplificat. Se pierde timp pretios pentru viata copiilor bolnavi-, explica dr. Tamara Ciofu.

-Numai Dumnezeu ne-a mai dat speranta…-

In sfarsit, abia pe 21 mai, medicul italian ii cere colegei oncolog de la Iasi precizari in legatura cu starea de sanatate a fetitei. Fara aceste precizari, copilul nu poate pleca din tara, pentru ca e nevoie ca pacientul supus transplantului sa fie intr-o etapa de remisiune a bolii.

Luni, pe 28 mai, parintii copilului au ajuns la DSP pentru a semna toate documentele oficiale necesare plecarii si deblocarii banilor din cont, insa despre data viramentului efectiv al banilor in contul italian nu se poate spune nimic concret, la fel cum nu se poate spune inca nimic despre data cand Anastasia si parintii sai se vor urca in avionul de Torino. Ministrul transporturilor s-a oferit intre timp sa sponsorizeze zborul fetitei si parintilor sai, tatal fiind un posibil donator de maduva pentru operatie.

-De luni de zile bat la usile tuturor ministerelor si copilul meu inca nu e la operatie, e incredibil ce se intampla. De la Ministerul Muncii mi s-a spus ca eu nu ar trebui decat sa stau acasa si sa astept invitatia copilului in Italia, insa, daca nu as fi batut drumurile in nestire, probabil ca fetita mea nu ar fi avut nici o sansa de plecare. Numai credinta in Dumnezeu mi-a dat putere sa sper-, ne marturisea Dorina Andrii, mama fetitei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.