
Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat speranța că va putea rezolva problema așezământului de la Ierihon cu Patriarhia Ierusalimului pe cale amiabilă, urmând să trimită o delegație de trei ierarhi la Ierusalim pentru dialog, a declarat ieri Ciprian Câmpineanul, secretar al Sfântului Sinod.
Patriarhia Ierusalimului a anunțat ruptura comuniunii cu Biserica Ortodoxă Română într-un comunicat postat la 9 mai pe site-ul său oficial, explicând că motivul este construirea așezământului românesc la Ierihon fără încuviințare canonică de la Ierusalim. Ierarhul a explicat că lucrările la așezământ au început în 1998, cu acordul fostului patriarh, Diodor, și că la lucrări au participat mulți voluntari români pentru a servi pelerinilor români.
„Am căutat să le oferim o casă a noastră cu tarife mult mai mici decât la hotel“, a explicat acesta. În opinia sa, ar fi fost „elegant“ ca Patriarhia Ierusalimului să comunice oficial deciziile sale Patriarhiei Române, comunicat care este încă așteptat de Patriarhia Română, potrivit Agerpres. PS Ciprian Câmpineanul a afirmat că, în cazul neajungerii la nicio soluție, se poate apela la concilierea din partea Patriarhiei ecumenice. „Nădăjduim că vom ajunge la o înțelegere, la o reconciliere și această hotărâre a Sfântului Sinod al Ierusalimului va fi schimbată,“ a mai spus preasfințitul ierarh. Guvernul român a suplimentat în luna aprilie cu un milion de lei bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru construirea așezământului românesc de la Ierihon, Israel. Banii provin din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, potrivit documentului care a fost publicat în „Monitorul Oficial“ în aceeași zi. În luna martie, Guvernul a decis suplimentarea cu 25 milioane de lei a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte, fondurile urmând a fi utilizate pentru continuarea lucrărilor de construcții la unele biserici, pentru repararea și reabilitarea unor lăcașuri de cult, dar și pentru susținerea activității unor așezăminte sociale administrate de biserici. „Eu cred că și bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credință în Dumnezeu, cred că nici dumneavoastră și nimeni din țara aceasta nu poate face nimic. Este o prioritate la fel cum sunt prioritățile pentru investiții“, a spus Emil Boc, săptămâna trecută.
Ierusalimul reproșează nerespectarea canoanelor prin construirea bisericii
Patriarhia Ierusalimului a reproșat Patriarhiei Române nerespectarea canoanelor prin construirea bisericii la Așezământul de la Ierihon destinat cazării pelerinilor, întreruperea legăturii cu patriarhul Daniel și scoaterea lui din diptice fiind o măsură extremă, a spus ieri PS Ciprian Câmpineanul. Sfântul Sinod va propune, în ședința de săptămâna viitoare, ca o delegație formată din trei ierarhi să aibă o întrevedere oficială cu patriarhul Ierusalimului, pentru a discuta problema privind Așezământul românesc de la Ierihon, a declarat PS Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal. „PS părinte Teofil ne-a adus reproșuri, iar noi am încercat să răspundem la toate. S-a convenit ca în luna mai, la ședința Sfântului Sinod, să discutăm subiectul privind Așezământul de la Ierihom. Cu certitudine o delegație formată din trei ierarhi va solicita o discuție oficială cu patriarhul Ierusalimului“, a adăugat PS Ciprian Câmpineanul. El a ținut să precizeze că decizia de caterisire a părintelui Ieronim Crețu este nedreaptă, întrucât el nu este în slujba Patriarhiei Ierusalimului. Totodată, întreruperea legăturii cu patriarhul României și scoaterea lui din diptice (nu mai este pomenit în cadrul sfintei liturghii, n.r.) este o măsură extremă. „Biserica română nu va răspunde cu aceeași măsură și va solicita acceptarea unui dialog cu patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului“, a subliniat PS Ciprian Câmpineanul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















