O biserica veche de sapte secole risca sa declanseze un mare scandal in judetul Alba. Cu acordul preotului, dar fara nici un aviz legal, zidurile bisericii reformate din Aiud au fost gaurite pentru schimbarea conductei de gaz metan. Cladirea este un monument de importanta nationala, iar in timpul lucrarilor au fost distruse si portiuni din peretii lacasului de cult. Preotul care a aprobat lucrarile risca inchisoarea, intrucat legea prevede pedepse aspre in asemenea cazuri. Acesta invoca insa bunele intentii, precizand ca, daca nu se rezolva problema incalzirii, tencuiala de pe pereti roasa de igrasie ar fi continuat sa cada.
Biserica Reformata Calvina din Aiud, situata in centrul orasului, este inconjurata de zidurile cetatii medievale, fiind incadrata pe lista monumentelor istorice in grupa A, de importanta nationala. Bazele lacasului de cult au fost puse in secolul XIII, fiind finalizat trei secole mai trziu si apoi modificat in secolele XVII-XVIII. Legea prevede conditii extrem de severe pentru interventiile facute asupra monumentelor din aceasta categorie, ce nu sunt permise decat dupa obtinerea unei multitudini de aprobari si numai in conditii stricte. In ciuda acestui fapt, lucrarile la tevile de gaz metan din centrul municipiului Aiud s-au facut prin gaurirea peretilor si a doua bolti ale bisericii, desi legea nu permitea nici macar o retea exclusiv exterioara ce nu ar fi distrus monumentul. Interventia asupra bisericii reformate este extrem de grava, cazul fiind considerat de natura penala.
Preotul isi sustine bunele intentii
Preotul paroh al Parohiei Reformate I Aiud, Tiberiu Vasile Popa, nu intelege de ce a izbucnit scandalul si sustine ca intentiile sale au fost bune. Preotul a spus ca are un proiect de restaurare a bisericii realizat de Pro-Utilitas SRL Cluj-Napoca si a primit o finantare de 200.000 de forinti de la fundatia Illyes din Budapesta. Aceasta vizeaza atat interiorul, cat si in exteriorul si include restaurarea ornamentului despre care se spunea ca ar fi fost distrus. Preotul sustine ca ornamentul de pe perete nu a fost afectat, fapt confirmat si de reprezentantii primariei care s-au deplasat la fata locului. -Ornamentul de pe perete nu e nici pictura, nici fresca-, a mai spus preotul, care nu intelege de ce biserica a intrat in atentia presei de-abia acum, si nu atunci cand -tencuiala a inceput sa cada de pe zidurile interioare care comporta umiditate pana la inaltimea de doi metri-. -Biserica nu are deloc incalzire, dar instalatia de gaz exista de cateva zeci de ani buni. Orice interventie s-a facut cu respectarea liniei bisericii-, a mai precizat preotul, subliniind ca molozul rezultat in urma inlocuirii tevilor a fost pastrat pentru a fi folosit la repararea gaurilor. El a fost socat si surprins cand a aflat ca risca inchisoarea pentru demersul sau si s-a intrebat -de ce nu s-a sesizat directia de cultura atunci cand a inceput sa cada tencuiala de pe pereti-.
Un caz penal
Conducerea Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Alba s-a autosesizat in legatura cu acest aspect si a trimis specialisti la fata locului pentru a evalua situatia. Seful directiei, Gabriel Rustoiu, a estimat ca nu a fost distrusa pictura realizata intre secolele XIII-XVI, dar zidul si boltile bisericii au fost gaurite. -Biserica a stat neatinsa mai bine de 700 de ani… pana acum. Este criminal ceea ce a facut preotul de acolo. El este gestionarul monumentului si ar trebui sa il protejeze. In schimb, il distruge-, a declarat Rustoiu. El considera ca principalul vinovat de aceasta situatie este preotul din parohia respectiva, mai ales ca lucrarile nu au fost autorizate de Primaria municipiului Aiud. Gabriel Rustoiu a dispus sistarea lucrarilor si a depus o sesizare la politie pentru savarsirea infractiunii de distrugere, sperand ca legea isi va spune cuvantul. Data fiind importanta monumentului, cazul este unul de natura penala, iar daca se va dovedi vinovatia preotului, acesta risca sa ajunga in inchisoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















