
Conform statisticilor Agenției Naționale Antidrog, polițiștii de la Antidrog au confiscat, în intervalul 1 ianuarie -15 iunie 2008, peste 440 de kilograme de droguri. Totuși, într-un clasament internațional neoficial al consumului de droguri, România se găsește încă la periferie, a declarat președintele Agenției Naționale Antidrog (ANA), chestorul șef Pavel Abraham. Pe primul loc, în topul drogurilor de mare risc confiscate, se situează heroina, cu o cantitate de 324 kilograme. În ceea ce privește Bucureștiul, locuitorii acestuia au însă alte preferințe. Conform președintelui ANA, în ultimul timp, la nivelul capitalei s-a constatat o scădere a consumului de heroină și o creștere substanțială a consumului de cannabis, în timp ce la nivel național a scăzut. Conform lui Pavel Abraham, aproximativ jumătate din consumatorii de cannabis au însă probleme de sănătate. Tot în capitală există un grup de consumatori vechi, de circa 17.000 de persoane, care sunt deja în stare de dependență, conform statisticilor ANA. Vestea proastă este că, la nivel național, a scăzut vârsta de consum. Dacă în 2004, aceasta era de 13-14 ani, la nivelul anului 2008 se constată o scădere a vârstei spre 11 ani, situație care se regăsește la nivel european.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















