Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani încoace, mai toate monumentele istorice au căzut pradă unor dezvoltatori imobiliari care le-au ochit pentru poziția centrală. Acestea ori au fost parțial sau total dărâmate, ori au fost înghesuite de clădiri de birouri cu un aspect hidos. În aceeași situație se află acum o altă clădire istorică, un vechi bazar negustoresc, care a avut ghinionul să se afle chiar în Centrul Istoric. Acesta a fost cumpărat de un om de afaceri străin, care a obținut toate avizele de la Ministerul Culturii și, mai nou, de la Consiliul General al Municipiului București și care poate acum să construiască liniștit clădiri de birouri pe monumente istorice.
În goana după bani a multor investitori, dar și a autorităților, „Micul Paris“ din perioada interbelică s-a transformat, în doar câțiva ani, într-un oraș grotesc, unde poți vedea laolaltă clădiri-monument istoric și blocuri-turn. Însă chiar și aceste monumente, printre puținele care ne-au mai rămas, au căzut pradă unor personaje de cele mai multe ori controversate, care nu au văzut în ele decât poziția centrală, nicidecum valoarea istorică. De curând, monumentul istoric din strada Bărăției (un vechi bazar negustoresc), situat chiar în centrul Capitalei, a fost cumpărat de investitori străini pentru a fi transformat în spații de birouri. Aceștia au obținut, de la Ministerul Culturii, avizul pentru a construi un etaj în plus și alte câteva clădiri în jurul acestuia, ca să-și deschidă o afacere în centrul istoric al Capitalei, iar singurii care puteau opri „măcelul“ ar fi fost membrii Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Însă ei au aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ), astfel că investitorii vor putea face exact ce și-au propus. În mod bizar, Consiliul respinsese același PUZ, în aceeași formă, în urmă cu două ședințe, pe 30 iunie 2009. Atunci, toți consilierii prezenți l-au respins. El a revenit pe 31 august 2009 fără nicio schimbare și a fost aprobat. Mai grav e faptul că membrii CGMB au ignorat complet o serie de legi. Potrivit Asociației „Salvați Bucureștiul“, documentele prezentate în PUZ Bărăției 33 lasă libertatea investitorului să construiască un etaj peste monumentul istoric, care are un singur etaj, dar și alte clădiri de patru și cinci etaje, care vor umbri monumentul. Evident, legea de protejare a monumentelor istorice pe o rază de 100 de metri este sacrificată printr-o asemenea decizie. A fost, de asemenea, încălcat Procentul de Ocupare a Terenului, căci spațiile verzi sunt prezente doar pe 5% din suprafață. În condițiile în care ar trebui să acopere minimum 20% pe sol natural. În plus, numărul locurilor de parcare preconizate este zero! Și este de remarcat că, în prezent, strada Bărăției este blocată de numărul mare de automobile. Documentul aprobat de Consiliul General nu conține harta zonei, o contradicție în termeni cu titulatura „Plan Urbanistic Zonal“, și încalcă legea privind transparența decizională.
Peremiștii au făcut circ afară și au votat „pro“ înăuntru
În timp ce consilierii generali ai PRM, Victor Iovici și Nicușor Stan, votau PUZ-uri pe bandă rulantă, la amiază, 200 de manifestanți ai partidului, în frunte cu șeful PRM București, manifestau împotriva „mafiei imobiliare reprezentate de PD-L“. Majoritatea PDL-PNG-PRM a CGMB a aprobat, în ultima zi a lunii august, opt PUZ-uri. Prin acestea, se permite investitorilor să construiască mai înalt și mai dens decât în prevederile Planului Urbanistic General. Potrivit Asociației „Salvați Bucureștiul“, cadoul făcut investitorilor prin votul Consiliului este estimat la 9.600.000 de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















