Reprezentantii Casei Asigurarilor de Sanatate Valcea si cei ai Spitalului Balcesti au opinii contradictorii in ceea ce priveste existenta unitatii spitalicesti din Balcesti. In timp ce CAS Valcea sustine ca acest spital ar trebui desfiintat pentru ca nu mai are obiect de activitate si nici cadre medicale specializate, directorul Victoria Shenker spune ca acest lucru nu este real.
Purtatorul de cuvant al CAS Valcea, Dorel Constantinescu (foto), spune ca toate cazurile mai grave care vin la spitalul din Balcesti sunt trimise la Craiova sau la Ramnicu Valcea: -Acolo nu se poate face nici macar o operatie de apendicita. Spitalul este pe cale sa se inchida, deoarece chiar banii contractati cu CAS nu se pot cheltui din cauza lipsei serviciilor pentru care au fost alocati. Casa nu inchide spitalul, ci doar cumpara serviciile, pentru ca exista bolnavi si in zona de sud a judetului. Daca serviciile medicale solicitate de localnici nu pot fi realizate la Balcesti, le va face alt spital-. Surse din cadrul CAS au precizat ca spitalul se afla in pragul desfiintarii si pentru ca de-a lungul anilor aceasta unitate a avut rol de trambulina pentru medicii care erau titularizati aici.
Shenker banuieste ca este vorba de anumite interese
Pe de alta parte, doctorul Victoria Shenker spune ca va face tot posibilul ca Spitalul din Balcesti sa nu fie desfiintat. De altfel, aceasta a precizat ca nu sunt motive pentru a se recurge la o asemenea masura radicala: -Atata timp cat voi fi la conducerea acestei unitati, nu voi accepta sa fie desfiintata. Probabil ca cineva are nevoie la alt spital de banii care trebuie sa ajunga aici. Pana acum, CAS mi-a validat cazurile. Din 900 milioane de lei, cat trebuiau ne achite, mai au de platit 300 milioane de lei. Acesti bani ne-ar ajunge sa supravietuim-. Doctorul Shenker mai spune ca spitalul indeplineste conditiile legale pentru a functiona – are o sectie medicala, una de pediatrie si alta de obstetrica-ginecologie. In plus, in sectia medicala functioneaza si un compartiment de neurologie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















