
Numărul cazurilor de melanom malign, cea mai agresivă formă de cancer de piele, înregistrate în județul Cluj, s-a dublat în zece ani ca urmare a expunerii prelungite la ultraviolete și a modificărilor comportamentale ale tinerilor, medicii recomandând evitarea expunerii la soare la orele prânzului.
Directorul executiv al Societății Române de Cancer, dr. Adriana Melnic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Cluj, că în perioada verii tinerii ar trebui să folosească factori de protecție solară și ochelari de soare cu protecție UV.
"Melanomul malign este cea mai agresivă formă de cancer de piele. Incidența acestui melanom s-a dublat în județul Cluj în ultimii zece ani. Dacă în anul 2000 erau 35 de cazuri, în anul 2009 au apărut 69 de cazuri, o creștere alarmantă, ca urmare a expunerii prelungite la ultraviolete. Vârful de incidență este la persoanele între 25 și 45 de ani, deoarece s-a modificat modelul comportamental, în special al tinerilor. E modern să fii bronzat, să stai la soare sau la solar. Dar acest lucru este periculos, astfel încât recomandăm expunerea la soare între orele 11.00-15.00, folosirea unor soluții de protecție solară sau a ochelarilor de soare cu protecție UV", a spus dr. Adriana Melnic.
Potrivit acesteia, din totalul pacienților diagnosticați cu melanom malign avansat, 75 la sută își pierd viața în primul an de la diagnostic.
"Dacă este descoperit precoce și tratat corect, acest melanom malign poate fi vindecat în proporție de 98 la sută din cazuri”, a subliniat Melnic.
La rândul său, dr. Simona Șenilă, reprezentant al Societății Române de Dermato-Oncologie, a declarat, în aceeași conferință de presă, că tinerii care nu se protejează de ultraviolete devin, în timp, „posibili candidați pentru dezvoltarea unui melanom malign”.
"O persoană care observă modificarea unei leziuni pigmentare, o aluniță mai veche, care devine asimetrică, își modifică conturul, culoarea sau dimensiunea, sau care vede că a apărut pe piele o aluniță nouă, trebuie să se prezinte la medicul dermatolog care poate să evalueze dacă leziunea este sau nu cu probleme. Soarele a devenit o sursă nocivă de radiații UV, și sunt foarte mulți tineri care se expun fără foto-protecție, devenind, astfel, posibili candidați pentru melanom malign în anii următori. Și solarul este total contraindicat”, a afirmat Șenilă.
Adriana Melnic și Simona Șenilă au participat, vineri, la Institutul Oncologic "Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, alături de conducerea instituției, la lansarea campaniei "Un viitor fără pată" în județul Cluj, inițiată de asociațiile pacienților bolnavi de cancer și Societatea Română de Cancer. Aceasta se derulează în lunile iunie – iulie și cuprinde activități de informare despre cancerul de piele în zonele frecventate de tineri, în special ștranduri.
Conform Registrului Regional de Cancer pe Regiunea de Nord-Vest, în anul 2009 în județul Cluj, s-au înregistrat 3.095 cazuri noi de cancer, față de anul 2000, când figurau un număr de 1.706 pacienți cu această afecțiune. În județul Cluj, au murit în urma unui melanon malign 19 persoane în 2009, față de 15 persoane în anul 2000.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















