Acasă Social Companiile de electricitate ne fură legal prin metoda „consumului estimat”

Companiile de electricitate ne fură legal prin metoda „consumului estimat”

DISTRIBUIȚI

De o vreme încoace, marile companii de electricitate au inventat un sistem care îi revoltă pe consumatori. Chiar dacă scuza celor care au patentat sistemul este că serviciul vine în slujba consumatorilor, cei din urmă sunt extrem de nemulțumiți, deoarece sunt singurii care sunt arși la buzunare. Cu toate că plata facturii de energie electrică ar trebui să se realizeze în baza declarației făcute telefonic de consumator, există tot mai multe situații în care facturile sunt emise în avans și, vor ori nu, consumatorii sunt obligați și amenințați să plătească pentru că, în caz contrar, rămân pe întuneric, în amintirea vremurilor lui Ceaușescu.

Nu mai este o noutate faptul că, pentru a nu rămâne datori la lumină, zeci de consumatori se îmbulzesc, chiar de la primele ore ale dimineții, la casieriile EON, ENEL sau CEZ, în speranța că vor plăti facturile fără să li se aplice penalități sau să li se taie lumina sau că vor preda indexul. Numai că s-a inventat acum o metodă care bulversează pe toată lumea și din acest motiv foarte mulți consumatori au sesizat în ultima vreme specialiștilor www.AsistentaPentruConsumatori.ro faptul că sunt păcăliți de companiile de distribuție a energiei electrice prin metoda "consumului anticipat". După ce au fost privatizate mai multe sucursale ale Electrica SA, iar companiile EON, ENEL sau CEZ au introdus noi sisteme de facturare, consumatorii se luptă cu aceleași vechi metehne care existau pe vremea când Electrica SA nu privatizase încă toate aceste filiale de distribuție a energiei electrice.

Acuzând că nu au suficienți oameni pentru a-i trimite să citească indexurile contoarelor clienților, aceste companii aleg să încarce factura cu generozitate, că doar turcu' plătește. În opinia specialiștilor, aceasta este o metodă perfectă de fraudă, întrucât sunt familii întregi care își bugetează la centimă câștigurile lunare și, din cauza acestui consum anticipat, se trezesc fără bani în buzunar. Într-o astfel de situație s-a trezit și doamna V.P., care în luna iunie 2008 s-a trezit că are de plătit celor de la Electrica 130 lei, din care 80 lei reprezentau consum anticipat. Având în vedere că doamna plătea lunar 50 lei, aceasta a încercat să găsească explicații de la cei care i-au emis factura. Numai că nu a băgat-o nimeni în seamă, deși aceasta și-ar fi dorit să vadă indexul de la contor. Explicația primită de consumatoare este de-a dreptul năucitoare: atâta vreme cât factura a fost deja emisă, plata trebuie făcută, urmând să i se facă o regularizare luna următoare. În caz contrar, i s-ar fi tăiat lumina. Specialiștii www.urbaniulian.ro spun că angajații de la Electrica nu ar avea voie să vină cu astfel de amenințări că taie lumina și nu ar avea voie să factureze nimic în avans. Consumatorii pot contesta aceste consumuri "estimate anticipat" și să reclame la Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și ANRE ori să deschidă acțiuni în justiție pentru încălcarea drepturile de consumatori. Facturarea anticipată și pretinderea contravalorii consumului de energie electrică înainte ca ea să fie efectiv consumată de către clienți este interzisă, pentru că există obligația să se plătească numai ce s-a consumat. Specialiștii www.urbaniulian.ro contestă și că sistemul și posibilitatea clienților de a reclama abuzurile lasă mult de dorit la nivelul companiilor de distribuție a energiei electrice, deoarece cei care aleg să treacă pe la casierii sunt umiliți să stea la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.