Home Social Contraceptia intra in mentalitatea romanilor

Contraceptia intra in mentalitatea romanilor

DISTRIBUIŢI

Ultimul studiu efectuat de PSI (Population Services Romania) isi propune sa determine nivelul cunoasterii metodelor moderne de contraceptie in Romania.

Studiul face parte dintr-o campanie mai larga, organizata de PSI – organizatie non-profit activa in domeniul sanatatii reproducerii, care are drept obiectiv final educarea populatiei in sensul utilizarii mijloacelor de contraceptie moderne pentru planificare familiala.


Contraceptivele injectabile, inca necunoscute

Practic, toti romanii (97%) au auzit de cel putin o metoda moderna de contraceptie si majoritatea (87%) au auzit de una traditionala. Cunoasterea prezervativelor si a pilulelor anticonceptionale este foarte ridicata (95% si respectiv 88%), urmate de dispozitivele intrauterine (76%), ligamentul de tuburi (60%), spermicide (48%), vasectomie (45%) si contraceptia de urgenta (47%). Cea mai putin cunoscuta metoda este cea a contraceptivelor injectabile (32%). In principiu, romanii cunosc in medie cinci metode moderne de contraceptie.

Femeile din zonele urbane (91%) cel mai probabil au auzit de metodele moderne. De exemplu, cunoasterea pilulelor este cu 9% mai mare printre rezidentele urbane decat cele rurale; in mod similar, cu 9% mai multe femei au cunostinta despre pilule in comparatie cu barbatii.

Constientizarea metodelor contraceptive este mai mare decat cunoasterea modului de utilizare a acestora (de exemplu, sunt persoane care au auzit de prezervative, dar nu stiu sa le foloseasca). Studiul a incercat sa evalueze nivelul cunoasterii folosirii contraceptivelor in cadrul celor care au stiut sa identifice metode de contraceptie.

Cunoasterea folosirii metodelor de contraceptie este mai scazuta decat constientizarea existentei acestora (97%, fata de 91%). De remarcat este faptul ca, desi pilula anticonceptionala este foarte cunoscuta (88%), doar aproximativ jumatate dintre cei chestionati (53%) stiu cum se foloseste. O diferenta similara exista si in cadrul altor metode.

In ceea ce priveste cunoasterea locului de unde se pot procura diversele metode de contraceptie, studiul arata ca majoritatea romanilor stiu de unde pot procura prezervative (84%), anticonceptionale (72%) si dispozitive intrauterine (56%). Femeile (77%) si in general cei din zonele urbane (76%) cunosc mai bine de unde se pot procura anticonceptionalele in comparatie cu cei din zonele rurale.

Ligamentul tuburilor si vasectomia, considerate eficiente

Studiul a mai adunat si date referitoare la modul in care este perceputa eficienta contraceptivelor. Aceasta pentru ca nu este realist sa te astepti ca un individ sa foloseasca o anumita metoda de contraceptie daca nu o percepe ca fiind eficienta.

Astfel, ligamentul tuburilor si vasectomia (36% si 26%) sunt considerate cele mai eficiente. Pilulele anticonceptionale sunt considerate foarte eficiente de 17% dintre chestionati, ceea ce indica o stagnare in comparatie cu 1999. Cu toate acestea, numarul celor care le considera eficiente este in crestere.

Inceperea vietii sexuale, inainte de 20 de ani

Studiul cuprinde intrebari referitoare la varsta primului contact sexual si folosirea metodelor contraceptive, precum si la partenerii si comportamentul sexual. Mai mult de jumatate (51%) din populatia tanara (15-24 de ani) a declarat ca si-a inceput viata sexuala inainte de varsta de 20 de ani; chiar mai mult, 21% din acestia sustin ca primul contact a avut loc inainte de 16 ani. Varsta initierii sexuale oscileaza in functie de religie, sex si educatie. 16% dintre bucuresteni declara ca si-au inceput viata sexuala inainte de 16 ani. Barbatii stau mai bine la acest capitol, cu un procent de 35%, in timp ce numai 8% dintre femei sustin ca au facut sex inainte de 16 ani. De remarcat ca experientele sexuale timpurii le-au avut cei cu un nivel de educatie mai scazut. In cadrul acestui esantion, jumatate au raspuns ca au avut contact sexual in cursul lunii precedente. Dintre acestia, 42% au spus ca au avut 1-2 contacte sexuale pe saptamana. Pentru a evalua nivelul de risc al comportamentului sexual, a fost examinata si natura relatiei cu partenerul. Datele sugereaza ca foarte putini dintre cei care au raspuns (5%) au avut un comportament sexual cu risc ridicat (sex cu parteneri ocazionali sau prostituate).

Prezervativul, metoda cea mai populara

Chestionarul a inclus si metodele de contraceptie folosite la ultimul contact sexual. In cadrul esantionului total, 8% au folosit metode ineficiente. Femeile din mediul rural, cu un statut socio-profesional scazut, sunt cele care au declarat ca au folosit metode traditionale de contraceptie. In total, 62% au sustinut ca au folosit o metoda moderna de contraceptie cel putin o data. Barbatii (71%) – din zonele urbane (66%) – au declarat ca au folosit metode moderne de contraceptie. Rezultatele arata ca prezervativul este metoda cea mai populara (52%), urmat de pilulele contraceptive (26%).

Alte metode moderne au fost rar incercate.

Utilizarea prezervativelor scade o data cu varsta, in timp ce pilulele anticonceptionale tind sa fie din ce in ce mai folosite. Intrebati daca intentioneaza sa utilizeze contraceptie moderna, aproximativ 20% au raspuns pozitiv, iar 14% au declarat ca intentioneaza sa foloseasca o metoda de contraceptie in urmatoarele 12 luni.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.