Din nefericire, în ceea ce priveşte controalele în taberele şcolare, a trebuit ca aproximativ 100 de elevi să facă toxiinfecţie alimentară în tabăra din Năvodari, ca autorităţile să-şi aducă aminte să mai facă şi cate un control. Ca dovadă, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a început seria controalelor în mai multe astfel de unităţi abia după nefericita întamplare, iar urmarea acestora este că mai multe au fost închise. Vicepreşedintele ANSVSA, LaszlÔÇö Csutak Nagy, a declarat că rezultatele finale ale controalelor efectuate în toate taberele şcolare din Romania vor fi făcute publice astăzi. -Au fost controlate toate taberele din domeniu. Ca şi un rezumat parţial, vă pot spune că s-a dispus închiderea taberelor care nu au avut condiţii de funcţionare, precum şi sancţionarea taberelor cu mici neconformităţi şi rezolvarea în termenul cel mai scurt a neconcordanţelor-, a spus LaszlÔÇö Csutak Nagy. De asemenea, s-au dispus controale la nivelul azilurilor, centrelor de plasament, al comunităţilor pentru oameni neajutoraţi, verificandu-se condiţiile de funcţionare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















