Home Social Credinta, ultima speranta a romanului

Credinta, ultima speranta a romanului

DISTRIBUIŢI


Cetatenii Romaniei sunt credinciosi in proportie de 99,8% – dupa cum arata datele ultimului recensamant al populatiei – in crestere fata de acum 10 ani. Cei care s-au declarat atei sau fara religie – aproximativ 21.000 de persoane – reprezinta 0,1% din total, in scadere cu peste o treime fata de 1992.

Religia ortodoxa – 18.818.000 persoane – este preponderenta, reprezentand 86,8% din totalul populatiei, se arata in datele puse la dispozitie de Institutul National de Statistica. Dar chiar daca procentajul este identic celui din 1992, in prezent ortodocsii sunt mai putini cu 984.000. Cauza de baza este scaderea natalitatii.

Romano-catolicii (4,7% din total) – 1.026.000 de persoane – sunt in scadere fata de 1992 atat numeric, cat si ca pondere. Si reformatii (701.000 de persoane), reprezentand 3,2%, sunt in scadere fata de recensamantul anterior atat numeric, cat si ca pondere.

Confesiunile mici castiga din ce in ce mai multi aderenti

Penticostalii sunt in crestere numerica vizibila – 324.000 de persoane – si reprezinta 1,5% din total, in crestere fata de 1992, cand reprezentau doar 1%. Cresterea numerica a fost generata si de lipsa temerilor in declararea credintei reale, survenita pe fundalul democratizarii.

Celelalte confesiuni religioase prezente in populatia tarii variaza ca pondere in totalul populatiei, intre 0,9% pentru religia greco-catolica, 0,3% pentru religiile unitariana si musulmana, ajungand chiar sub 0,1% pentru religia mozaica sau evanghelica de confesiune augustana.

Comparativ cu recensamantul anterior, persoanele care s-au declarat de religia/confesiunea baptista, adventista de ziua a saptea, musulmana, crestina de rit vechi si evanghelica luterana sinodo-presbiteriana au inregistrat crestere numerica si proportionala.

Ortodocsii prefera mediul urban

Structura confesionala a populatiei urbane, respectiv a celei rurale, releva predominarea ortodocsilor, usor mai ridicata in urban. Din populatia urbana, 87,2% sunt de religie ortodoxa (in usoara crestere fata de 1992), iar in cea rurala ponderea ortodocsilor este de 86,3% (cu o mica scadere fata de recensamantul anterior).

La populatia de religie/confesiune reformata, romano-catolica si penticostala se constata in cadrul ruralului o pondere mai mare decat pe total tara.

Etniile nu-si schimba religia

Romanii sunt ortodocsi in majoritatea lor (94,1%), in timp ce in cadrul populatiei de etnie maghiara, 87,5% persoane sunt de religie/confesiune reformata sau romano-catolica (cu 46,5%, respectiv 41%), rromii sunt, ca si romanii, majoritar ortodocsi (81,9%), la fel si ucrainenii (79%), iar germanii sunt in proportie dominanta romano-catolici (60,3%).

Dintre celelalte etnii, tatarii si turcii sunt preponderent musulmani, sarbii sunt majoritar ortodocsi, evreii au declarat in majoritate religia mozaica, bulgarii sunt in proportie dominanta romano-catolici, rusii-lipoveni sunt, in principal, crestini de rit vechi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.