Acasă Social Crește incidenţa numărului de carii profunde la copii

Crește incidenţa numărului de carii profunde la copii

DISTRIBUIȚI

1 din 5 copii are nevoie de tratamente complexe pentru dinţii de lapte. Numărul este în creştere cu 30%, comparativ cu primele 6 luni ale anului trecut. Mai mult, o treime dintre copiii care sunt aduși la dentist nu mai pot mânca din cauza disconfortului cauzat de cariile avansate, ceea ce implică deseori o durere greu de suportat.
Dinţii de lapte nu trebuie să cadă sau să fie lăsaţi cariaţi pe principiul “oricum se schimbă”. În activitatea de zi cu zi, statistica se traduce printr-un număr mare de pacienţi care au nevoie de terapii de restaurare în condiţiile în care procesul carios a ajuns deja la camera pulpară. Asta înseamnă tratament și obturație de canal pentru a păstra dintele pe arcadă până în momentul în care acesta cade natural. Așa cum le spun de fiecare dată părinților, aceste intervenții pot fi evitate printr-o igienă orală corespunzătoare și controale periodice, încă de la apariția primilor dinți, spune dr. Cristian Irimia, medic stomatolog.
La fel de adevărat este că numărul solicitărilor pentru tratamente profilactice a crescut. Dacă în urmă cu doi ani, 1 din 10 părinţi solicita un periaj profesional şi sigilări ale șanțurilor și fosetelor, acum numărul s-a dublat.
Este o creștere a interesului din partea părinţilor, e adevărat, dar nu atât de mare pe cât ne-am dori şi ar fi necesar. Profilaxia face diferența dintre o dantură definitivă sănătoasă, perfect funcțională, și una cu probleme serioase, precum boli parodontale, mușcături incorecte şi chiar infecţii. Informarea corectă şi susţinută, la nivel naţional, măcar în rândul copiilor, ar putea aduce un beneficiu generaţiilor viitoare, căci un fond mai puţin sănătos va influenţa cu siguranţă dinţii definitivi. De exemplu, un program naţional desfăşurat în Irlanda a dus la scăderea ratei de pierdere a dinţilor, la copiii de 5 ani, de la 61% la 40%. Pe lângă informare, reţeaua de cabinete stomatologice s-a implicat în distribuirea de periuţe şi pastă de dinţi timp de 10 ani, afirmă dr. Bilal Takouzli, medic stomatolog.
În România, reţeaua cabinetelor stomatologice şcolare a rămas la nivelul anilor 2000, cu aproximativ 450 de unităţi. Există judeţe în care Institutul Naţional de Statistică menţionează existenţa unui singur cabinet: Botoşani, Tulcea, Giurgiu şi Călăraşi.
Atunci când ajung la medic, 20% dintre copii au nevoie de devitalizant pulpar (o anestezie specială) şi 15% ajung la extracţii. Studiul este realizat de un lanţ de clinici private din Bucureşti, pe un eşantion de conjunctură de aproape 4000 de pacienţi din Bucureşti şi judeţele limitrofe.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.