După ce, săptămâna trecută, un elev al Liceului nr. 12 a fost tăiat de către un coleg în barbă cu o sabie, în timpul orei de religie, ieri, în incinta Colegiului Economic "Viilor", a avut loc o "îmbrânceală mai bărbătească" între mai mulți elevi.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a precizat că incidentul a fost anunțat în jurul orei 11,45. "Un elev din clasa a XII-a spune că a fost abordat, pe un hol al unității școlare, de mai mulți tineri, între care și unul pe care îl acuza că i-ar fi zgâriat mașina. Aceștia s-au îmbrâncit, iar elevul a fost zgâriat la o mână". Jandarmii care s-au deplasat la sediul colegiului "au descoperit aici un baston telescopic, din metal, de 50 de centimetri".
Pe de altă parte, conducerea unității școlare susține că "altercația" din incinta colegiului a avut loc între elevul din clasa a XII-a și cel pe care acesta îl acuză că i-ar fi zgâriat mașina, restul tinerilor aflându-se în afara clădirii. Trei tineri, printre care și elevul care a declarat că a fost agresat, se aflau, ieri, pentru cercetări la Secția 18 Poliție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















