
Odată cu sezonul rece, sporturile de iarnă devin foarte populare iar românii sunt dornici să ia lecții de schi sau snowboard de la un instructor cu atestat în domeniu, fiind dispuși să plătească până la 100 de lei pe oră. Pe pârtia Bradul din Poiana Brașov este mare agitație și nu din cauza turiștilor, ci a zecilor de oameni veniți din toate colțurile țării ca să învețe o meserie de sezon, cea de intructor de schi sau snowboard. Școala de monitori durează 30 de zile și costă 850 de lei. Dar merită și banii și timpul: un instructor de schi poate câștiga și 2.000 de euro pe lună.
O sută de oameni din toată țăra au venit în Poiana Brașov ca să demonstreze că au calitățile necesare pentru a deveni instructori de schi. „Înaintea de intrarea în cursă dau un test pentru că noi ne adresăm celor care știu să schieze sau să se dea pe snowboard peste medie. După care urmează cursul, este o parte teoretică care durează circa o lună de zile și partea practică care încercăm să o comprimăm cam pe o săptămână, zece zile”, explică Emil Fărcășanu, directorul școlii de schi, citat de digi24.ro.
Cursanții plătesc 850 de lei ca să urmeze școala de monitori, dar banii investiți îi vor recupera repede. O oră de schi cu monitor costă între 60 și 100 lei. Prețurile sunt mai mici pentru grupuri. Spre exemplu, în cazul celor care au cinci elevi, prețurile variază între 35 și 65 lei de persoană.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















