De la 1 iulie autoritățile vor emite buletine cu microcip și amprente. Dar pentru că acest tip de buletin a creat nemulțumire în rândul multor oameni, inclusiv în rândul preoților, autoritățile vor emite și buletine clasice, pentru cei care nu doresc să aibă buletin biometric.
?óÔé¼?¿Cartea de identitate normală va fi și ea puțin modificată. Vor fi mult mai mici și vor semăna cu permisele de conducere. În plus, datele titularului vor fi inscripționate atât pe față cât și pe verso. Asta spre deosebire de vechile buletine, ale căror date sunt inscripționate doar pe față iar ca dimensiuni, sunt mult mai mari.În ceea ce privește cartea electronică de identitate, aceasta va avea un cip care va va conține imaginea facială și amprentele a două degete. Autoritățile susțin că acest model garantează un grad de protecție ridicat împotriva furtului de identitate. Însă modelul a creat multe controverse. În urmă cu zece zile, sute de preoți și oameni care nu sunt de acord cu noul model au protestat în fața Palatului Parlamentului.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În ceea ce privește valabilitatea celor două modele de buletine, termenul va fi același. Patru ani pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, șapte ani pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, zece ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani și permanent pentru cei care au împlinit deja 55 de ani.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















