
La Universitatea Politehnica din București, a avut loc, la sfârșitul săptămânii, evenimentul internațional dedicat tuturor celor care activează sau sunt interesați de domeniul inteligenței artificiale, AI-MAS Winter Olympics (AIWO).
Aflat la a treia ediție, AIWO a reunit reprezentanți din 15 universități, dar și din industrie, care au prezentat în AI Village proiecte de cercetare cu aplicabilitate în diverse domenii de activitate. Expozanții au avut ocazia de a le prezenta vizitatorilor invențiile lor, cât și tehnologiile folosite. AI Village a reprezentat locul perfect pentru networking, unele proiecte beneficiind de oferte concrete și oportunități de colaborare sau afaceri.
Printre cele mai atractive proiecte s-au numărat o harpă cu laser, cu ajutorul căreia oricine putea crea muzica prin doar câteva gesturi, o simulare 3D pentru palparea ficatului în cazul diferitelor boli, un aparat de făcut automat cocktail-uri pe baza unui QR code, o seră care ar putea reprezenta cheia sustenabilității în domeniul agriculturii, alimentată 100% cu energie verde, o aplicație ce ar putea revoluționa felul în care facem cumpărături, cu ajutorul careia vizitatorii au putut proba haine prin niște simple gesturi, primul sistem de recunoaștere a vocii în limba română, care transformă vorbele în text scris și care are aplicabilitate directă în domenii precum televiziunea sau cel juridic, un sistem de e-learning care este deja folosit în învățarea online sau un sistem de predicții pentru bursa de valori. Vizitatorii au putut vedea și un meci de fotbal live cu roboți și au putut juca jocuri folosind doar o mănușă. La standurile companiilor, participanții au putut afla mai multe informații despre procesul de recrutare și oportunitățile de carieră oferite de acestea.
Secțiunea AI Talks a fost inaugurată de către Decanul Facultății de Automatică și Calculatoare și gazda evenimentului totodată, Adina Magda Florea, împreună cu Rectorul George Darie și Academician Ioan Dumitrache. Reprezentanți ai companiilor Google, Facebook, AQUASoft, RobotsNet, Recognos și TeamNet au prezentat teme de interes din domeniul inteligentei artificiale, generând discuții între participanți.
Ce probleme întâmpină Facebook
Cea de-a doua sesiune a prezentărilor a fost deschisă de către cunoscutul cercetător Andrei Alexandrescu, aflat deja la a treia participare în cadrul AIWO ca reprezentant din partea Facebook. Acesta a vorbit despre una dintre problemele cu care se confruntă inginerii din spatele rețelei sociale: gestionarea numărului imens de utilizatori. Soluțiile tehnice descrise au stârnit interesul participanților, care au profitat de ocazia de a afla detalii interesante despre acestea.
În încheiere, a avut loc o discuție liberă în încercarea de a determina ce înseamnă o bună cultură inginerească și de cercetare. Discuția s-a referit atât la mediul privat, cât și la cel academic, și a beneficiat de opiniile reprezentanților ambelor arii: Mihai Fecioru (Adobe), Lavinia Petrache (Facebook), Cristian Stoica (AquaSoft), Traian Rebedea (TeamNet), Costin Badica (Universitatea din Craiova), Gheorghe Căpățână (Universitatea de Stat din Moldova), Emilia Balaș (Universitatea Aurel Vlaicu din Arad) și Adina Magda Florea (Universitatea Politehnica din București). Dezbaterea a atins subiecte sensibile, cum ar fi rolul presiunii financiare asupra activității de cercetare sau raportul dintre inginerie și creativitate, și a generat propuneri cum ar fi un mai mare accent în curricula universitară pe spiritul antreprenorial. La final, cea mai interesantă intervenție din partea publicului a fost premiată cu o tableta oferită de Samsung.
AIWO este un eveniment internațional, care își propune crearea unei comunități a pasionaților de inteligență artificială, din dorința de a împărtăși viziuni și rezultate ale cercetării în acest domeniu. AIWO este organizat de către Asociația Română pentru Inteligență Artificială (ARIA), o comunitate stiințifică națională ce susține dezvoltarea activității de cercetare românești în domeniul inteligenței artificiale, precum și promovarea și integrarea acestor cercetari în circuitul științific internațional. Proiectul a fost inițiat de către Laboratorul AI-MAS din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București. Mai multe detalii pe www.aria-romania.org.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















