
Un elev a fost înjunghiat în fața Școlii nr. 148 din Capitală, acesta fiind dus de urgență la Spitalul „Marie Curie“, cu o plagă la un picior, a declarat, luni, cordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.
Medicul Bogdan Oprița a spus că la fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care a constatat că elevul are o plagă la un picior, dar care nu sângerează. Oprița a precizat că elevul a fost transportat de echipajul SMURD la Spitalul de Copii „Marie Curie“. Tânărul înjunghiat în picior are 15 ani și este elev în clasa a VI-a la Școala nr. 148 din Capitală, el spunându-le polițiștilor că a fost atacat de două persoane, care l-au înjunghiat de două ori în picior, au declarat, luni, oficiali din Poliția Capitalei. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că incidentul a fost sesizat la numărul 112 în jurul orei 11.15, iar inițial tânărul a spus că nu este elev al Școlii nr. 148, din Sectorul 5 al Capitalei și că a dat unitatea de învățământ ca reper pentru a putea fi localizat mai ușor. Acesta le-a spus polițiștilor că în momentul în care se afla în dreptul Școlii nr. 148 a fost atacat de două persoane care l-au lovit de două ori în picior, cu un cuțit. Polițiștii au verificat declarația băiatului, stabilind că acesta este elev în clasa a VI-a la Școala nr. 148 din Capitală. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a precizat că inițial tânărul a refuzat să se urce în ambulanța SMURD care a ajuns la fața locului, însă în cele din urmă a fost convins să fie dus la spital, în condițiile în care prezenta două înțepături la picior. Reprezentanții Spitalului „Marie Curie“ au declarat că tânărul este în investigații, urmând să se stabilească dacă acesta rămâne internat.
Cei doi agresori care l-au înjunghiat pe elevul în vârstă de 15 ani au fost prinși de polițiștii Secției 24, care au constatat că unul dintre aceștia este coleg cu victima, au declarat oficiali din Poliția Capitalei. Polițiștii i-au prins pe cei doi tineri la aproximativ două ore de la producerea incidentului și au stabilit că au 15 ani, iar unul este coleg cu victima, fiind elev tot în clasa a VI-a la Școala nr. 148 din Capitală. Potrivit surselor citate, cei doi agresori sunt veri și l-ar fi atacat pe elev în urma unui conflict care ar pornit din cauza unei fete.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















