Acasă Social Evaluarea Națională 2014. Marți se afișează rezultatele finale

Evaluarea Națională 2014. Marți se afișează rezultatele finale

DISTRIBUIȚI

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională după soluționarea contestațiilor vor fi afișate marți, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale. 

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației înainte de contestații, 70,8% dintre candidații înscriși care au participat la Evaluarea Națională au obţinut medii peste 5, în timp ce 29,2% – medii sub 5.

Cele mai multe medii peste 5 au fost înregistrate în judeţele Brăila (87,14%), Cluj (82,79%), Bucureşti (82,77%), Gorj (81,11%) şi Prahova (81,05%). 

Cele mai puţine medii peste 5 au fost obţinute în judeţele Giurgiu (60,23%), Vaslui (60,68%), Caraş-Severin (60,78%), Călăraşi (60,92%) şi Timiş (61,09%).

Configuraţia mediilor peste 5 din ultimii trei ani, după rezolvarea contestaţiilor, arată astfel: 2011 – 81,79%, 2012 – 66,12% şi 2013 – 75,89%.

Înscrierile în înăţământul liceal se vor face în perioada 4 – 9 iulie, când absolvenţii clasei a VIII-a vor completa în fişele de înscriere opţiunile pentru unitatea de învăţământ în care doresc să-şi continue studiile. 

Aceste informaţii vor fi introduse în baza naţională de date şi vor fi verificate, pentru ca pe data de 15 iulie să aibă loc prima etapă a repartizării computerizate. Între 17 şi 25 iulie, candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere la liceele unde au fost admişi, conform repartizării computerizate. 

A doua etapă a admiterii la liceu debutează pe 16 iulie, pentru ca pe 24 iulie să aibă loc efectiv distribuirea computerizată a candidaţilor. Admiterea în învăţământul liceal se face pe baza mediei aritmetice dintre media celor 4 ani de gimnaziu, cu o pondere de 25% din total, şi media obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75% din total. 

Potrivit legislaţiei în vigoare, se pot înscrie în învăţământul liceal şi elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.